Aţi pomenit de naşi, de perechile acelea de naşi. Să clarificăm puţin lucrurile: De ce nu e permis să fie mai mulţi naşi? Adică mărturisirea aceea să fie mai întărită de „comunitatea naşilor"?
De ce nu facem sobor de naşi? V-am mai spus eu o dată spusa părintelui Bria la o Liturghie, în care fiecare preot şi-a scos de prin buzunare ochelarii... Zicea părintele: „De atâţia ochelari, pixuri, creioane, nu se mai vede Potirul". De atâtea coate pe masă nu se mai vede Potirul. Este şi situaţia aceasta: de atâţia naşi, să nu mai vezi mirii. Şi, în general, lucrurile astea se fac aşa, exact pentru estetica aceasta socială.
Să vedem ce spune Sf. Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, în Scurta învăţătură despre nuntă, capitolul 280, „Pentru nuni": „Se cuvine a şti că nunii cei primitori ai curăţiei şi ai unirii, fiind părinţi şi învăţători ai unirii într-un gând şi ai însoţirii, trebuie să fie ortodocşi iubitori de Dumnezeu. Se cuvine a şti aceasta că, de vor vrea să se cunune cei logodiţi, îndată după logodnă, aşa precum sunt strânşi în biserică, numaidecât începe..." - şi aici ne spune despre ce se întâmplă acolo. Şi urmează tâlcuirea cealaltă. Nu există o bipaternitate. Nu poţi să ai doi taţi de tată şi două mame de mamă. Una din ele îţi devine într-un fel sau altul mamă maşteră - cuvântul e dur un pic, dar e mamă maşteră. Există o singură maternitate şi o singură paternitate. E drept că de cele mai multe ori tată îţi este cel care te creşte, nu cel care te naşte. Dar, în esenţă, Biserica accentuează asupra unicităţii actului Botezului, unicităţii actului Hirotoniei, unicităţii actului Căsătoriei şi, într-un fel sau altul, unicităţii tuturor actelor pe care le petrecem, pentru că noi nu clonăm Liturghiile, noi le retrăim în mod unic în toată viaţa noastră şi celelalte toate la fel.
Unicitatea aceasta mai este dată de ceva. Hai să facem un scenariu, că tot suntem noi bolnavi de scenarită! Dar acesta chiar merită făcut, ca un exerciţiu care să ne pună în gardă. Sunt două perechi de naşi, naşul l o simpatizează pe naşa 2 şi rup căsătoria lor de dragul simpatiei lor. S-a dus cu totul toată năşia! Sau: naşul l este un tip plin de bani, belfer. Naşul 2 e un tip mai smerit. La nuntă, se ceartă care a dat darul mai mare - c-avem şi cazuri din astea! Naşul l e un tip care crede în Dumnezeu şi nu crede..., aşa, un băşcălios. Naşul 2 e un tip foarte evlavios. Iar se rup lucrurile. Este exact motivul pentru care, am spus-o şi data trecută, eu cred în esenţa unicităţii duhovnicului, în familie. Un duhovnic, o rânduială spirituală, o biserică participativă. Adică mă duc eu, soţul, cu soţia şi copiii, la o singură biserică. Nu nevasta cu copiii se duc în dealu' ăla şi eu mă duc în dealu' ălălalt, că-vreau să arat că sunt mai evlavios decât ei!
Lucrurile din Biserică nu se fac de unul singur. Bine, cu excepţia familiilor de preot, unde preotul chiar stă în altar singur şi unde nu-şi poate lua soţia cu el. Dar în ce chip minunat îşi ia el soţia cu el, pentru că soţia îl ajută să-şi ducă Liturghia până la capăt. Soţia este cea care-i îngăduie să slujească Liturghia. Modul ei smerit de a se purta, curăţia ei este cea care îi întăreşte smerenia lui în purtarea şi curăţia de dinaintea Sfântului Altar. Şi acum o spun din experienţă: iar când în faţa ta stă feciorul la prefacerea Darurilor şi-l simţi acolo, lângă tine, ridicându-şi rugăciunea, crezând în vocaţia ta ca preot, nu-ţi mai trebuie nimic!
Ce se întâmplă în momentul în care rămâi fără naş? Să zicem ca, după o scurtă perioadă, prin deces sau prin părăsirea credinţei, iti pierzi naşii.
Nu-i poţi schimba! Aici e şi frumuseţea lucrului. In fond, evlavia ta trebuie să fie identică faţă de naşii tăi de cununie. Tu chiar nu ai nicio vină! Şi, în esenţă, trebuie să cauţi...
Vine momentul Botezului, de exemplu, şi naşii între timp au divorţat. Acum să vezi distracţie maximă! E greu. Pentru năşitul copilului poţi să cauţi pe altcineva, pentru că în momentul în care au divorţat, ei nu mai pot da mărturie că sunt aşa de ortodocşi cum par. Deci morala lor este una socială, nu una bisericească ortodoxă, în care totul se face pentru a menţine unitatea familiei. Dar presupunem, prin absurd, că s-a întâmplat asta. Nu poţi să-l alegi pe unul naşul copilului şi pe celălalt să-l dai afară. Nu poţi să-l laşi să boteze cu celălalt, cu care e chiar atunci în relaţii foarte apropiate şi uite, hai, ne-am gândit noi să-ţi botezăm că, uite, eu din divorţ am rămas şi am o mândruţă cu care aş vrea să botez copilul! Nu poţi face asta din două motive: o dată pentru că nu-i cinstit (pentru că la botez naşul trebuie să fie într-o rânduială morală oarecare, minimală măcar) şi, în al doilea rând, pentru că îl faci soţ duhovnicesc deja al femeii cu care este împreună, înainte de a se cununa ca atare. Ei devin amândoi părinţii unui copil. O maternitate şi paternitate comună spirituală asupra unui copil.
Lucrurile sunt foarte ample. De aici temperanţa şi nevoia de foarte bună cunoaştere a elementului uman din pastoraţie. Pentru ca să nu confunzi borcanul de dulceaţă cu cel de motorină.
Extras din Pr.Constantin Necula, Porţile Cerului Editura: Agnos 2013
