O oarecare fiică duhovnicească îşi aduce aminte:
Cu câţiva ani în urmă, în oraşul în care locuiam, unei familii i s-a întâmplat ceva ciudat. Soţia, în decurs de 4-5 ani, şi-a înmormântat soţul şi pe cei trei copii ai ei. Pe o fiică a ei a căsătorit-o cu câteva luni înainte de moartea sa.
Deşi ştiam că întrebarea „De ce, Dumnezeule?”, care ieşea din lăuntrul meu, era blasfemie, totuşi o bucată de vreme am cultivat-o în mintea mea. Am mărturisit apoi acest gând al meu. Răspunsul Stareţului a fost atât de simplu şi, în acelaşi timp, atât de înţelept:
– Să ştii numai un lucru, mi-a spus. Dumnezeu nu greşeşte niciodată!
(Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 118)
