Actualitate

De câte ori mâncăm pe zi în acest post?

3652

Dacă tot suntem în Postul cel Mare, mai multă lume ne întreabă de câte ori să mănânce pe zi.

La început de post am explicat că de luni până vineri se recomandă doar o ușoară gustare pe zi, iar sâmbăta și duminica două mese cu legume fierte, dezlegându-se la ulei și vin.

Însă totul este individual și nu putem generaliza regula asupra tuturor. Se ține cont de vârstă, starea sănătății, condițiile de muncă și multe altele.

Dacă omul este relativ sănătos, ar putea să ajungă la un post integral, adică ajunare, abținându-se total de la apă și mâncare anumite zile sau perioade. Alții sunt gata doar de un post mai aspru, incluzând consumarea de hrană uscată și apă (ca regulă o dată spre seară). Sunt însă oameni din categoria celor care pot duce doar un post mai ușor, care include consumarea de legume fierte, pește, untdelemn ș.a. Cei bolnavi adesea solicită întreruperea postului în anumite zile la recomandarea medicilor sau că nu au posibilitatea să consume altceva, fiind internați în spitale.

Și atunci fiecare etapă a vieții e cu postul său. Spre exemplu, în acest post am întâlnit oameni care s-au îmbolnăvit și nu pot duce postul în aspect alimentar, îndemnându-i să facă mai multă rugăciune și milostenie. Alții au avut curajul să postească integral, abținându-se câteva zile de la apă, apoi gustând puțină apă la anumite intervale ale zilei deja timp de o lună.

Mi-a plăcut cum un medic zicea că, în general, e bine să evităm orice îmbuibare. Și dacă a mânca de trei ori pe zi este mai mult animalic, a mânca de două ori e mai omenește, iar o singură dată pe zi e îngerește!

Totul depinde de voința, credința și starea noastră de sănătate!

Până la urmă, postul nu este un scop, ci doar unul din multele mijloace prin care tindem să fim mai sănătoși și mai integri atât sufletește, cât și trupește!

Preot Octavian MOȘIN


Articole postate de același autor
917

„Pădurea de molizi”, filmul dedicat de Tudor Giurgiu victimelor masacrului de la Fântâna Albă, ajunge pe marile ecrane

Filmul „Pădurea de molizi”, regizat de Tudor Giurgiu, a avut premiera de gală luni seară, 6 octombrie 2025, la Teatrul Național din București. Este cel dintâi film artistic românesc dedicat masacrului de la Fântâna Albă, dar și cel dintâi film artistic dedicat deportării în Siberia a basarabenilor și bucovinenilor din teritoriile românești ocupate de sovietici. […]