Peste tot ni se vorbește despre mântuirea sufletului, ca țintă supremă a omului ajuns călător pe Pământ. Ni se dă drept exemplu viața sfinților și astfel suntem încurajaţi că, deși suntem păcătoși, există speranță de mântuire. Mergem la biserică, ne închinăm la icoane, ascultăm slujba, ne spovedim, ne împărtășim. Îngenunchem și ne rugăm, cerem mântuirea sufletului. Cum răspunde Dumnezeu acestor rugăciuni?
„Păi, în primul rând, ajutorul se va manifesta altfel decât putem să ni‑l imaginăm. Atâta timp cât demonii au căzut din Rai din cauza mândriei, poarta de intrare în Rai este exclusiv poarta smereniei. Și altă cale nu există, oricât am căuta‑o. Să‑ți spun o poveste. Cu mult timp în urmă, unui călugăr îi apare demonul în chip de Maica Domnului și‑i poruncește să i se închine. Fără să se gândească o clipă la faptul că nu este vrednic să îi apară Maica Domnului în persoană, din mândrie, se închină, iar surpriza a venit imediat, copitele făcându‑se vizibile de sub veșmânt. Atunci demonul i‑a spus: mi te‑ai închinat, al meu ești! Nu cunosc soarta călugărului, dar smerenia de care a trebuit să se învrednicească apoi spre mântuirea sufletului lui cred că a fost mare”. Deci câștigarea smereniei, la orice nivel te‑ai afla, este un lucru serios, iar testele vor fi pe măsura evoluției duhovnicești. Dar dacă cerem putere de a ne putea smeri, oare care va fi răspunsul?
„Contrar părerii noastre, smerenia nu se câștigă cu frumosul, ci cu joarda. Așa că Bunul Dumnezeu va face orice să te învețe smerenia, văzându‑ți dorința de mântuire. În caz că nu te poți smeri singur, ceea ce ar fi ideal, dar este și foarte greu, Bunul Dumnezeu te poate smeri astfel: te trece prin boli și suferințe, te sărăcește și multe altele, și toate astea doar ca să te salveze. Dacă ceri smerenie, așteaptă‑te să primești umilințe, jigniri și vorbe nespuse. Dar și darurile duhovnicești pe care le vei primi vor fi pe măsură. Acolo este marele test: una este să spui despre tine „eu smeritul și păcătosul”, și alta este să fii pus în fața situației. Ascultă‑mă bine: dacă te nevoiești, vei primi răsplata, dar dacă te smerești, vei primi și daruri. De aia nu primim daruri duhovnicești, că ne vom mândri cu ele, iar plata mândriei este pierderea sufletului.
Darurile duhovnicești se dau direct proporțional cu smerenia. De aceea, nu avem nimic sau aproape nimic. Când vom fi smeriți, le vom avea pe toate. Atunci vom ști ce să facem cu darurile și cu siguranță nu vom face rău. Uite, să facem un exerciţiu de smerenie:
‑ Cum te vezi?
– Ar trebui, poate, să mă văd mai mic ca alții, dar încă nu pot face asta.
‑ Total greșit. Dacă te vezi mai mic ca alții, înseamnă că te vezi ceva. Trebuie să nu te vezi deloc. Când nu mai însemni nimic în ochii tăi, când realizezi că ești pământ, când îți dai seama că nu e vina prostului că e prost, și nici a deșteptului că e deștept, toate fiind daruri primite și nicidecum rodul efortului nostru, te afli pe calea smereniei. De aici începe lucrarea cea bună.
Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ, ediție completă, autor Ionuț Riteș.
