Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim…
La auzul acestor cuvinte credinţa se deşteaptă şi eşti gata să-ţi duci crucea urmând lui Hristos. Aceasta presupune smerenie şi mărire Bunului Dumnezeu, înmulţirea binelui şi dragostei din noi, post, rugăciune şi împlinirea celorlalte datorii ca creştini.
Numai crucea este capabilă să învingă toate relele, să fie „armă asupra diavolului” şi dar sfânt al vieţii creştine întru dobândirea mântuirii.
Crucea Domnului nostru Iisus Hristos este altarul de jertfă pe care S-a răstignit Dumnezeu, care înseamnă iubirea Lui arătată în lumea aceasta decăzută. Ea reprezintă biruinţa asupra păcatelor prin dragoste.
Dumnezeu este iubire şi vrea să sălăşluim în dragoste şi cu toţii în Hristos. Astfel, trebuie să-L aducem pe El în mijlocul nostru şi a semenilor noştri; să fim purtători de Hristos şi să ne întărim întru purtarea crucii noastre.
Însuşi Mântuitorul ne atenţionează: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23).
„Nu poate să-i urmeze cineva Domnului Hristos decât lepădându-se de sine ca să poată împlini voia lui Dumnezeu, să-şi poarte partea de suferinţă legată de îmbunătăţirea lui şi partea de suferinţă pe care i-o dă Dumnezeu pentru judecăţile Lui cele neştiute de noi.
Un adevărat cinstitor al Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este şi purtător al crucii sale. E firesc, în firea aşa cum o ştim noi, împătimită, poate şi în cea despătimită, să ne dorim suferinţa” – spunea un mare duhovnic.
Scopul nu este de a suferi, ci ca prin suferinţă să ajungem la fericire şi ispăşire de păcate. Ea îşi are rostul său mântuitor. Dacă ne purtăm partea de suferinţă, dacă ne-o purtăm cu demnitate creştină, aşa cum vrea Dumnezeu, avem şansa de îndumnezeire.
Preot Octavian Moșin
