„Dar din dar se face rai”

551

Iubiți frați si surori întru Hristos, suntem în perioada sărbătorilor Pascale, ne aflăm in a doua săptămână a Sfintelor Paști.

După cum bine știți anul acesta Sărbătoarea Învierii a fost sărbătorită "altfel" decât eram obișnuiți sa o sărbătorim, iar toate acestea se datorează Pandemiei de Covid-19 si masurilor de siguranță care au fost luate de catre Comisia pentru Situații Excepționale din Republica Moldova.

Ceea ce vreau eu de fapt sa va spun este ca într-adevăr "Dar din dar se face rai", iar acea privire de "multumire și recunoștință " din ochii oamenilor au puterea de a umple golul din inimă cu un puternic sentiment de fericire, astfel am simțit adevărata bucurie a sărbătorii Învierii Domnului.

Împreună cu ajutorul dvs al tuturor Creștinilor din satul Gura Bicului, însoțit de Dna Aliona Plamadeala asistent-ul Social din sat , ieri 28.04.20 ,am reusit sa facem cate un mic dar si sa bucurăm cateva familii din localitatea noastră și să aducem și la ei in casă spiritul Sarbatorii sfintelui Paști.

Vreau sa va mulțumesc din suflet tuturor că ați contribuit la această fericire.

Hristos a Înviat!

Pr. Teodor Codita


Articole postate de același autor
926

Dacă veţi judeca pe alţii pentru lucruri neînsemnate şi exterioare, veţi pierde totul…

  Urmaţi atitudinea acestui om pe care Dumnezeu îl iubea atât de mult, Părintele Misail, egumenul Mănăstirii Sfântul Pantelimon, pe vremea când eram eu acolo: “Dacă cineva mi se împotriveşte, eu cedez”. În compania acelora care vă primesc, aleşii lui Dumnezeu care vă întâmpină şi vă acceptă să-i slujiţi, consideraţi-vă, dincolo de orice, nevrednici şi […]