Am crescut într-o familie creştină, cu o educaţie cu frică de Dumnezeu, mi-a plăcut să citesc cărţi ortodoxe ale marilor duhovnici, atât despre credinţa cât şi despre viaţa de familie şi despre educaţia copiilor. Am terminat masterul în Consiliere şi am un loc stabil de muncă. Visez la o familie frumoasă, care să respecte legile lui Dumnezeu. Consider că fericirea vine din dragostea adevărată şi pură, care astăzi este ameninţată de ispite, iar acolo unde nu există nici un gram de credinţă puternică, nu se va sălăşlui pacea şi liniştea, nu vine harul Duhului Sfânt.
Am avut mai multe relaţii, dar toate s-au finalizat fără a se merge mai departe, ispitele s-au grăbit să apară, cu toate că ştiu foarte multe lucruri, şi cred cu adevărat în puterea Tainei Cununii şi în păstrarea fecioriei până la nuntă, în lupta cu ispitele am pierdut, iar cel viclean a câştigat lupta. Sunt virgină, însă fecioară nu mai sunt demult, am săvârşit în alt mod păcatul desfrânării, care m-a afundat într-o permanentă tristeţe, dintr-o fata veselă şi plină de viaţă, am devenit o persoană serioasă şi tristă. Ştiu, credinţa înseamnă bucurie, iar starea de bucurie o am în funcţie de faptele pe care le fac, iar tristeţea o simt din cauza păcatelor pe care le săvârşesc.
În urmă cu un an am încheiat o relaţie unde am iubit cu adevărat, el m-a respectat, şi era dispus să mă aştepte până în noaptea nunţii. Visam la acel moment important. Relaţia a durat doi ani, doi ani plini de momente frumoase, doi ani în care el era universul meu, credeam că e cel mai potrivit pentru a fi tatăl copiilor mei, însă problemele nu au întârziat să apară: a început consumul de droguri, avea o relaţie cu o altă fată... Şi de aici multe alte suferinţe, am pus punct relaţiei însă îl iubeam şi mă gândeam în permanenţă la el. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că acea relaţie s-a terminat. M-a ocrotit Dumnezeu din multe necazuri, nu merit dragostea şi mila Lui.
Abia acum încep marile încercări ale vieţii mele, presărate cu suferinţe şi tristeţe. Cunoşteam un tip, care în acele momente mi-a fost alături, am început să ţin la el, să mă gândesc mult la el, nu am format o relaţie, el spunea să ne mai cunoaştem, eu până atunci nu acceptăm ideea de a săruta o persoană fără a forma un cuplu. Dar cel viclean şi-a băgat coada, şi m-a ademenit în păcatul desfrânării. Am făcut în alt mod păcatul desfrânării, de fiecare dată fizic şi psihic eram distrusă, de multe ori o făcea forţat, cu duritate, de fiecare dată plângeam, nu-i pasă, nu ţinea cont. Şi un alt aspect din punct de vedere lumesc nu simţeam nici un fel de plăcere fizică. O să întrebaţi de ce mă mai duceam la el, dacă relaţie de cuplu nu îşi dorea, dacă păcatul se săvârşea... de fiecare dată credeam că nu se va mă întâmpla, îmi promitea lucrul ăsta... eu îmi doream să stau pur şi simplu cu el, să discutăm, să facem mâncare împreună, orice altceva, simţeam nevoia de cineva care să-mi acorde atenţie (bine nu atenţie la modul acela). Cred că nu am credinţă atât de puternică, dar nădăjduiesc la mila lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să-mi lumineze mintea şi sufletul.
Ştiu că el (băiatul) îşi doreşte doar prezenţa mea, atunci când el avea puţin timp liber, sau când îşi dorea să audă o vorbă bună, sau să primească o îmbrăţişare sinceră. Am încălcat toate concepţiile moral-creștine cu el, am pierdut toate visele, mi-am întunecat sufletul. Nu cred că mă voi mai simţi vreodată curată, îmi este teamă că păcatele mele să nu cadă asupra copiilor mei. Nu mai văd întâlnirea trupească că pe ceva minunat, urăsc momentele de intimitate.
Nădăjduiesc că prin spovedanie, post, rugăciune şi milostenie să ies la liman. M-am spovedit dar ispita şi păcatul au venit din nou. Nădăjduiesc la iertarea păcatelor. Mă rog să nu mai murdăresc patul din noaptea nunţii cu păcatele desfrânării. Şi mă rog pentru că Dumnezeu să-mi trimită un soţ bun, care să mă poată ierta pentru toate greşelile pe care le-am făcut. Nu dau vina pe tinereţe sau dorinţa de cunoaştere sau orice altceva (nu văd nici o cauză, doar slăbiciunea de a nu respecta poruncile lui Dumnezeu şi slaba credinţă).
