Odată, în timp ce ținea o predică despre răbdare, un preot care venise de curând la o parohie dădu credincioșilor un exemplu:
,,Îmi aduc aminte că într-o zi, de praznicul Bobotezei, venise multă lume la biserică. Se făcuse o coadă mare la agheasmă. Eu am încercat să îi rog pe credincioși să nu se înghesuie, să stea liniștit, dar era tulburare mare. Mai ales cei care vin la biserică de două-trei ori pe an erau foarte nerăbdători să îi ia primii. La un moment dat am văzut că în față era un bărbat mai solid, care turna el apă în sticlele oamenilor. A stat așa multă vreme. Când mai ieșeam din biserică, îl vedeam turnând apă în sticle.
La un moment dat, i-am mulțumit că îl ajuta pe paraclisier și l-am întrebat:
-Dar nu te grăbești să mergi la casa ta?
-Ba da, părinte, cum să nu. Tot zic că mai umplu o sticlă și plec. Dar apoi mă gândesc că, dacă plec eu, iar se face agitație. Așa văzându-mă mai solid, lumea se înghesuie mai puțin. Cred că o să plec ultimul de aici.
Și ultimul a plecat. Așa că, în timp ce alții se înghesuiau să ia agheasmă, și se îmbrânceau de parcă erau la piață, un creștin a știut să dea exemplu de răbdare.
Dacă ne batem pentru agheazmă, dacă îi călcăm pe alții în picioare ca să ne umplem sticlele înaintea lor, nici Sfânta Împărtășanie de am luat-o nu ne este de folos.
Pe când dacă ne gândim și la aproapele nostru, atunci cu adevărat aghiasma pe care o luăm ne sfințește și trupurile, și sufletele. Atunci ne împărtășim de harul lui Dumnezeu.”
Patericul Mirenilor-Danion Vasile-Editura Egumenița Galați 2004
