Există ispita unei vieți creștine mecanice.
Mă gândesc, în primul rând, la Spovedanie. Intri la Duhovnic, își spui păcatele și greșelile, ți se citește rugăciunea de dezlegare, săruți Crucea și mâna care o ține...și pleci.
Faci asta de zeci, sute și mii de ori. Mai mult sau mai puțin, începe să aibă aerul unei rutine.
Simțim dezlegarea dar, parcă nu mai simțim iertarea....
Iar din dezlegare, ieșim cu graba de a merge mai departe. Poate și cu un gând sau sentiment de mulțumire. Dar, numai din IERTARE, ieșim cu IUBIRE. Dacă ne-am simțit iertați, ne-am simțit iubiți. Iertarea este numele unei iubiri care intră într-o rană și o închide cu ”carnea” ei... Un suflet iertat, e un suflet atins și vindecat de iubire...
Mi-am amintit acestea, recitind din Evanghelie, despre femeia păcătoasă din casa lui Simon Fariseul, căruia i s-a iertat mult și, de aceea, a iubit mult. Care, pentru că i s-a iertat, a iubit...
Poate nu mai simțim, de la o vreme, cât de mult ni se iartă, de fapt, la fiecare păcat. Sau nu mai simțim fiecare păcat, ca o lovitură dată lui Iisus, cărnii și duhului Lui, căci e un Trup și un Duh cu noi. Și poate, mai adânc, mai tainic: dacă n-am greși, nici n-am mai avea nevoie de iubirea Lui....
Ceea ce s-a întâmplat atunci în casa lui Simon, se întâmplă acum în Biserică, adică în Trupul lui Hristos; adică, ce s-a întâmplat în afara lui Hristos, acum se întâmplă în lăuntrul Lui. E ca și cum aș spune că un accident care a avut loc pe stradă, cu carnea, sângele și nervii altuia, are acum loc în mine, cu carnea, sângele și nervii mei: ca și cum camionul care l-a izbit pe acela pe șosea, m-ar lovi acum pe mine, venind cu viteză, din lăuntrul meu...
Sărutăm Crucea și mâna duhovnicului, dar nu sărutăm, cu inima, rana pe care i-am făcut-o lui Iisus. Plecăm și umblăm dezlegați....
Poate, dacă am pleca și umbla iertați, am avea cu ce iubi; căci rănile păcatelor iertate de Iisus, cu cât au fost mai mari și mai adânci, cu atât sunt pline cu mai multă iubire (ca niște gropi pe care dracii le-au săpat în noi ca să cădem și să ne pierdem sufletele în ele, iar Iisus, iertându-ne, le-a umplut cu dragostea Lui, transformându-le în fântâni)...
Căci inima fiecărui om pe care îl întâlnești, dacă îi traduci bătăile, vei auzi că-ți spune, repetat, cu glasul lui Iisus: Dă-mi să beau! Dă-mi să beau!...
Cei dezlegați vor trece mai departe, spre desăvârșirea vieții lor duhovnicești.
Cei iertați, se vor opri și vor împărți cu cel însetat, iertarea pe care au primit-o...
P.S. Iertați generalizarea. Poate cele scrise mai sus sunt doar boala mea.
