Cum trebuie să procedezi când te cuprinde deznădejdea, căci te simţi murdar de păcate?
– Un om duhovnicesc nu poate spune niciodată că nu este păcătos. Se vede mai păcătos decât toţi, dar face şi fapte de pocăinţă, se duce la mănăstire. Dispreţul acesta faţă de tine s-ar putea, de fapt, să fie o autentică smerenie. Dar să nu te diluezi în aşa hal, încât să nu mai ai nădejde de mântuire. Dacă te dispreţuieşti pe tine, asta înseamnă deja o mare biruinţă. Însă să nu te dispreţuieşti în comparaţie cu alţii. Nu este bine! Se poate să fie o mândrie ascunsă „Nu sunt la nivelul lui cutare!” Dar ce mă interesează lucrul acesta? Eu răspund la nivelul pe care îl am eu. V-am spus, sunt pahare mari şi pahare mici. Dar, fiecare pahar dacă este plin, este desăvârşit!
La măsura la care eşti tu, la măsura aceea ţi se şi cere. După darurile pe care le-a dat: adică la unul i-a dat un talant, la altul i-a dat trei, iar la altul i-a dat zece. Şi le-a cerut să-i înmulţească după cât a primit fiecare. Mai vinovat este cel nepăsător, care stă pe loc. Care stă şi aşteaptă să vie nu ştiu ce.
– Sunt creștini care nu-și doresc slava deșartă. Totuși, atunci când apare ispita slavei deșarte, se văd biruiți de această patimă. Dacă îi prinde moartea în această stare pot să aibă nădejde de mântuire?
– Trebuie să aibă nădejde de mântuire cu orice chip! Nu se pune problema să nu aibă. Nu există păcat care să nu poată fi iertat. Însă este o mare primejdie să te lași biruit până la moarte. Căci atunci ce mai poți să faci? Dar nădejde de mântuire trebuie să ai cu orice chip! Chiar dacă ai omorât o mie de oameni, chiar dacă ai fost o mare secătură și ai făcut numai răul, este iertare! Mântuitorul îl ierta și pe Iuda, dacă își cerea iertare!
Din Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Arsenie, vol. II, Ed. Episcopiei Romanului, 1996, p. 65
