Cum să ne apărăm de sectari atunci când ne atacă, mai ales acum, în Postul Mare?
Măi, oameni buni, cu o cruce mare în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi să vedeţi cum fug. Dacă nu fug la Cruce, înseamnă că nu sunt aşa sectari cum par, că pot deveni parteneri de dialog. Dar, în esenţă, dacă vedeţi că vin, pregătiţi crucea. Eu mă mai întâlnesc cu iehoviştii, că ăştia, săracii, nici sectari nu sunt, şi mă uit la ei, ei se uită la mine şi eu zic: Binecuvântat este Dumnezeul nostru! Să vedeţi cum pleacă, gata! Care rămâne şi putem povesti, ne dă Dumnezeu ce avem de vorbit, că doar şi aia o fi o treabă de să o iei de la un capăt.
Problema e ce ne facem cu sectarii dintre noi, pentru că eu de ei mă tem cel mai tare. Niciodată nu m-am temut mai mult de cei din afara Bisericii decât mă tem de cei din lăuntrul ei, de dărâmătorii dintre ziduri, de picameriştii noştri. Ştiţi? Adică de cei care lovesc doar în puncte aşa, micuţe. Smintitorii. Ăştia care ne smintesc un pic. Dom'ne, curvia nu-i păcat! Că se mai manifestă şi la alţii. Adică cei care o întorc din grinzi. Nu merge! Cum nu există decât Treime sau iad, aşa nu există decât Ortodoxie sau apostazie! Deci, ce nu e ortodox, nu e! Cu aceşti sectari să aveţi mai mare grijă. Mai ales în Postul Mare.
Din Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 181-182
