Un copil de până la 3 ani nu ar trebui, potrivit specialiștilor să stea deloc în fața ecranelor, un copil între 6 și 9 ani ar trebui să petreacă maximum o oră pe zi la televizor tabletă sau calculator, iar un copil între 9 și 12 ani, maximul două ore. În realitate însă, aceste perioade sunt mult depășite în fiecare zi, iar lor li se adaugă timpul în care televizorul merge în fundal chiar dacă copilul face alte activități.
Cum poți să îi iei telefonul din mână unui copil are mai vrea să se uite „doar cinci minute”?
„Sunt multe momente însă, în care copiii sunt încărcați de tensiuni emoționale, iar telefonul este locul în care ei se refugiază pentru a uita de dureri. În acele momente copilul va refuza să ne dea telefonul după 5 minute, și după alte șiruri de 5 minute, pur și simplu pentru că a se opri din privitul ecranelor presupune a începe să își simtă disconfortul, iar el nu vrea acest lucru. În acest caz, vom pune o limită cu multă blândețe, în care îi spunem copilului că timpul de jocuri s-a terminat. Iarăși este important să anticipăm că este posibil să plângă sau să facă o criză de furie. Dacă așa se întâmplă, eu recomand ca părintele să primească cu înțelegere și multă ascultare aceste emoții puternice care au fost declanșate de oprirea timpului de ecrane. După ce copilul va plânge sau se va răzvrăti timp de câteva minute (uneori chiar și o jumătate de oră), el se va simți mult mai relaxat, mai în contact cu sine și cu noi”, crede Otilia Mantelers.
În foarte multe familii televizorul este pornit aproape tot timpul, e un zgomot constant de fundal. Ce impact crezi că are acest lucru asupra dinamicii vietii de familie, asupra copilului si a relatiei lui cu noi?
Într-adevăr, există multe familii în care adulții preferă să aibă televizorul pornit, chiar dacă nu privesc în mod activ. Acest lucru se întâmplă deoarece aceste persoane fie se simt singure, iar zgomotul de fundal al televizorului umple tăcerea, fie nu știu să petreacă timp cu sine, temându-se să fie singuri cu neliniștea lor interioară. Zgomotul de fundal al radioului sau al televizorului ne distrage de la gânduri neplăcute, dar mai ales de la sentimentul dureros al singurătății și al izolării pe care mulți dintre noi îl simțim adeseori. Un studiu din 2012 efectuat în America pe 1.500 de familii a dezvăluit că în medie, copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 8 ani petrec 4 ore pe zi expuși la televizorul de fundal. Dintre aceștia, bebelușii sunt cei care petrec cel mai mult timp, aproximativ 6 ore pe zi.
Care ar fi efectele?
Cercetătorii au observat dificultăți în dezvoltarea limbajului la copiii mici și în capacitatea de a se concentra. Acest lucru se explică prin faptul că atunci când suntem angajați într-o activitate (învățat, citit sau joacă) în timp ce televizorul este pornit, creierul se angajează în multitasking. Multitaskingul presupune că atenția se mută pe rând de la o activitate la cealaltă, ceea ce este onositor pentru creierul uman, și nu că avem o atenție pe care o creierul o împarte. Un alt studiu a sesizat că acei copii care se joacă cu părinții într-o cameră în care TV este deschis, se joacă mult mai puțin decât când el este închis. De asemenea, calitatea jocurilor este mai puțin profundă cu zgomot de fundal, decât fără acesta. Jocul ajută enorm la dezvoltarea socială și emoțională a copiilor, de aceea atunci când sesiunile de joacă sunt întrerupte de sonorul televizorului, copiii nu mai sunt capabili de a experimenta beneficiile sociale, cognitive și emoționale ale jocului. Așadar, pentru a avea relații familiale pline de sens, ne ajută să închidem televizorul și să ne concentrăm atenție de calitate pe copil sau pe partenerul de cuplu. Iar când deschidem televizorul, să o facem pentru că vrem să privim ceva împreună.
De cele mai multe ori, este comod sa ii dai copilului telefonul sau tableta pentru a putea lucra, pentru a-ți asigura câteva momente de liniște, pentru a-l face să stea cuminte la restaurant. Ce alternative realiste ai vedea tu la această practică atunci când părinții sunt presați?
Dacă suntem sinceri cu noi înșine, majoritatea dintre noi, părinții le dăm copiilor adeseori telefonul pentru a avea timp pentru noi. Important este să nu o facem atât de des. Ca alternative aș vedea să facem niște reguli în familie ca atunci când părintele are nevoie de un timp pentru a face ceva, de 3 ori copilul să fie încurajat să facă un proiect (să deseneze, să coasă, să fie o activitate care îi solicită atenția și manualitatea) și de 2 ori să se joace pe telefon sau să se uite la un film. În acest fel, copilul va învăța că atunci când părintele are nevoie de timp, el va avea și timp de electronice (pe care le vrea mai mereu), dar va avea și mici activități.
Nu este un capăt de țară să mai petreacă timp și singur pe telefon, dacă stă lângă noi, iar noi suntem de acord cu conținutul materialului. Eu nu recomand timp la ecrane în altă cameră față de cea în care e părintele.
Cum îi iei din mână telefonul unui copil care „mai vrea să stea cinci minute”, evident peste alte cinci minute?
Primul pas ar fi să anticipez că el nu se va opri din jucat sau privit pe ecranul telefonului la primul meu îndemn. Acest pas e important, fiindcă anticiparea ne ajută să nu ne înfuriem. Îi putem spune copilului că este în regulă să mai privim 5 minute împreună. A petrece ultimele minute din perioada alocată ecranelor împreună cu părintele este esențial, deoarece copilului îi este greu să iasă din lumea virtuală – care chiar este altă lume – de unul singur. În acea lume, copilul se deconectează de relațiile umane, iar reconectarea este foarte grea. Putem înțelege cât este de grea dacă ne gândim la acele situații în care noi suntem cufundați în a lucra ceva pe laptop și cineva începe să vorbească cu noi. Cu toții facem greu acea trecere din mediul ecranelor în mediul real. Noi ne putem ajuta copilul să revină în familie după timpul de ecrane stând împreună și conectându-ne cu el, vorbind despre jocul pe care îl face în acel moment. Există jocuri care se pot juca pe modul „multiplayer” și am observat cum tuturor copiilor le place enorm să se joace împreună cu părintele. Șansele sunt foarte mari ca, după 5-10 minute petrecute alături de părinte, copilul să ne dea telefonul.
Sunt multe momente însă, în care copiii sunt încărcați de tensiuni emoționale, iar telefonul este locul în care ei se refugiază pentru a uita de dureri. În acele momente copilul va refuza să ne dea telefonul după 5 minute, și după alte șiruri de 5 minute, pur și simplu pentru că a se opri din privitul ecranelor presupune a începe să își simtă disconfortul, iar el nu vrea acest lucru. În acest caz, vom pune o limită cu multă blândețe, în care îi spunem copilului că timpul de jocuri s-a terminat. Iarăși este important să anticipăm că este posibil să plângă sau să facă o criză de furie. Dacă așa se întâmplă, eu recomand ca părintele să primească cu înțelegere și multă ascultare aceste emoții puternice care au fost declanșate de oprirea timpului de ecrane. După ce copilul va plânge sau se va răzvrăti timp de câteva minute (uneori chiar și o jumătate de oră), el se va simți mult mai relaxat, mai în contact cu sine și cu noi
Ce spun specialiștii? Care e timpul optim pe care un copil il poate petrece in fata ecranului?
Ca recomandare din partea mea, timpul de TV și de tehnologia digitală trebuie să aibă loc doar dacă rămâne destul timp pentru teme, joacă și timp de calitate în familie. Celebrii specialiști în dezvoltarea copiilor, T. Berry Brazelton, pediatru profesor la Harvard Medical School (autor al binecunoscutei cărți Puncte de cotitură) și Stanley Greenspan, profesor și psihiatru la Washington University School of Medicine, recomandă ca limită de timp pentru copii în funcție de vârstă astfel:
⦁De la 0-3 ani nu este nevoie de tehnologie pentru dezvoltarea copiilor. Creierul lui se dezvoltă optim și copilul învață din interacțiunile cu cei dragi. Dacă însă are acces la ecrane, acesta trebuie să fie de maximum 30 de minute pe zi.
⦁3-6 ani – maximum 30 de minute pe zi. Poate să fie mai mult, însă dacă se depășește cu 30 de minute, această jumătate de oră în plus să fie petrecută la ecrane alături de părinte, care interacționează cu el.
⦁6-9 ani – maximum 1 oră pe zi. La fel, o jumătate de oră pe zi să fie în compania părintelui, care este atent la copil. În weekend maxim 2 ore
⦁9-12 ani – maximum 2 ore pe zi. În weekend o jumătate de oră în plus.
Recomandarea mea este să testăm ce funcționează mai bine în familia noastră. O oră pe zi în fiecare zi a săptămânii? Sau de 3 ori pe săptămână câte 2 ore? Putem încerca mai multe variante și putem analiza împreună cu copiii când a fost mai frumos și când noi, ca familie am funcționat mai bine.
Cum împăcăm aceste recomandări cu realitatea care arată cu totul altfel. Cum să facem acel timp de ecran mai puțin toxic pentru copil?
Aș introduce mai întâi pe telefon și pe calculator programe de control parental, care îl împiedică pe copil să ajungă pe site-uri neadecvate vârstei lui. Apoi, aș stabili împreună cu el programele cu care sunt eu, ca părinte, confortabil să le vadă. De asemenea, pe cât posibil este ideal să privesc alături de copilul meu o perioadă din timpul lui de ecrane – în acest fel, timpul de ecrane nu mai este o perioadă de deconectare, ci un timp împreună. Un alt lucru pe care l-aș face ar fi să am grijă să îi ofer copilului suficiente ore de joacă împerună cu prietenii și cu familia, precum și momente de reflecție în care copilul este el cu sine.
Scriai într-un articol despre copiii care atunci când ne văd ne cer telefonul. De ce se întâmplă asta și cum rezolvăm problema?
Pentru a înțelege exact de ce ne cer telefonul chiar atunci când ne întâlnim după o zi în care nu ne-am văzut, voi începe prin a ne imagina ziua unui copil de dimineață, din momentul despărțirii de părinte și până la momentul regăsirii. Copilul a petrecut o zi cu prietenii și cu cadrul său didactic. O zi în care a avut multe momente bune, dar cu siguranță în care și-a ținut multe impulsuri în frâu, în care a cedat la un joc atunci când nu și-ar fi dorit, pentru a fi un prieten bun, pentru a nu primi observații. Pentru a aparține. O zi în care nu a avut parte de atenție unu-la-unu de la un adult, atenție cu care copiii înfloresc. Știm cu toții că la grădinița și la școală maximum de atenție individuală pe care îl primește un copil este de 1-3 minute, ceea ce este de firesc, pentru că educatoarea sau învățătoarea are mulți copii cu care interacționează și cărora se oferă pe sine. Așadar, în momentul revederii cu copilul nostru, el ne privește câteva secunde în ochi, simte siguranța pe care noi i-o dăm și căldura cu care îl privim și instant, într-un proces imperceptibil, îi revin în minte toate momentele zilei în care și-ar fi dorit să fie cu noi. Apoi, în loc să vină în brațele noastre și să ne povestească cum i-a fost ziua, el ne cere telefonul. De ce? Fiindcă tot ce simte e prea puternic, îl sperie și pe el și nu vrea să ne sperie nici pe noi. Iar noi, părinții, știm că lumea digitală reprezintă cea mai la îndemână escapadă din viața noastră atunci când ne e greu, când ne plictisim, când ne doare sufletul și când ne simțim singuri.
De multe ori, dependeța de tehnologie este o problemă a adulților. Cum poate fi ea gestionată?
Eu am observat că ajută să ne setăm singuri limita ca atunci când ajungem acasă, să ne propunem să avem perioade de timp (o oră sau două) în care nu ne verificăm telefonul deloc și suntem prezenți alături de cei dragi. Eu îmi scot internetul, pentru a nu auzi clinchetul de pe messnger sau whatsapp. La fel și atunci când ne întâlnim cu prieteni, familie sau colaboratori, ne putem face obiceiul de a nu scoate telefonul pe masă, pentru a nu întrerupe conversația și pentru a fi prezenți 100% în acea relație.
Vei ține o conferință legată de copii și tehnologie.
Toți părinții cu care lucrez au această teamă legată de dependența copiilor față de ecrane. Pe scurt, le este teamă să nu își piardă relația cu ei. De aceea, îmi doresc să le povestesc părinților ce spun studiile despre timpul petrecut la ecrane, despre impactul acestuia asupra procesului de învățare, a concentrării, asupra relațiilor familiale și de prietenie. Îmi mai doresc să le dau și instrumente de a pune limită copiilor atunci când ei nu se pot opri și de a reuși să introducă în familie pauze mai lungi de ecrane în momentele când ei nu se mai pot detașa de lumea digitală. Cu alte cuvinte, aș vrea să îi ajut pe părinți să aibă instrumente concrete de a avea ei înșiși și copiii lor o relație sănătoasă cu tehnologia.
sursa republica.ro
