Cum să depăşim neîncrederea în ajutorul lui Dumnezeu?

269

– Maică, cum să depăşim îndoiala în credinţă sau neîncrederea în ajutorul lui Dumnezeu?

– Să-L punem pe Dumnezeu la încercare! Să zicem: „Doamne, uite, eu nu prea cred, dar dacă Tu eşti Dumnezeu, dovedeşte-mi!”. Şi să stăm cu ochii sufletului şi ai trupului pe El, la El! Sfântul Petru aşa a zis: „Dacă eşti Tu, zi-mi să vin pe apă la Tine!”. Şi Domnul i-a zis: „Vino!” Şi cât s-a uitat la El, Petru a mers pe apă. Fă şi tu la fel. Să nu te uiţi la valuri, că ai încurcat-o, te scufunzi! Asta să facem: să-L punem la încercare, dar să fim cu El, aşa cum putem şi cât putem. Restul pune El!

Vă spun o mare taină: Dumnezeu face tot ce-I cerem. Tot, tot, tot! Dar să facem şi noi tot ce ne cere El. Şi să vedeţi că se poate! Se poate! Când nu avem încredere în Dumnezeu, de fapt, nu voim să facem ce ne cere. Ne împotrivim Lui pentru plăcerea autonomiei şi controlului…

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 203-204


Articole Asemănătoare
676

Nu contează cât trăim, dar cum trăim

Suntem în așteptarea unui nou an calendaristic. Socotim anii după perioada lui Hristos. Inițial începutul anului era legat de Nașterea Domnului. Nu știu însă câți dintre cei care așteaptă Revelionul își mai amintesc de Mântuitorul, îi mulțumesc că au primit viață pământească, că au parcurs un segment al acesteia și câți îi cer binecuvântarea vieții. […]

Articole postate de același autor
118

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului ,,Izvorul Tămăduirii” la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni

În vinerea din Săptămâna Luminată când întreaga creatură şi umanitate este plină de lumină şi bucurie, Sfinţii Părinţi au rânduit să se facă pomenirea acestei sărbători închinate Maicii Domnului, „Izvorul Tămăduirii”, care este unica sărbătoare a ei cu dată schimbătoare. Sărbătoarea a fost cinstită într-un mod deosebit de către Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni care […]