Odata, intr-o gradina, crescuse un trandafir foarte frumos. Avea petale bogate, catifelate, si o culoare vie, incat nu iti puteai lua ochii de la el. Insa avea multi tepi si, fiind rautacios si mandru, credea ca era cel mai frumos din lume…Din inaltul cerului, Dumnezeu il privea si astepta ca el sa devina mai bun. Intr-o zi, Dumnezeu i-a spus :
– Trandafirule drag, esti atat de frumos ! Rautatea nu se potriveste cu infatisarea ta delicata.
– Mie imi dai sfaturi ? Mie ? a intrebat trandafirul nepoliticos si imbufnat. Sunt cel mai frumos din lume !
Vazand ca trandafirul nu intelegea, Dumnezeu a hotarat sa-l ajute. Daca ar fi ramas asa, de atata rautate s-ar fi uscat si ar fi murit. Si, ca sa-l faca sa devina mai bun, Dumnezeu la preschimbat intr-un cactus.Astfel, din trandafirul cel delicat doar tepii au mai ramas.
Cactusul s-a trezit la fereastra camerei unei fetite si a privit in jurul lui.Peste tot erau o multime de flori : muscate, lacramioare, un ficus, un crin si o garofita.Toate florile il priveau cu neincredere.
Fetita s-a asezat la fereastra si a inceput sa priveasca florile incantata.Deodata, vazand cactusul, a inceput sa planga.
– Saracutul de tine, cat de greu trebuie sa-ti fie !Nu ai nici o frunzulita si nu-ti creste nici o floricica.Nimeni nu are grija de tine, nimeni nu te alinta, nimeni nu te mangaie…Ce multi ghimpi ai !
„Iata ce am ajuns !Sa se smiorcaie o fetita pentru ca sunt tepos !”, se gandea cactusul.
Fetitei ii placeau toate florile, dar cel mai mult il iubea pe cactus.Ii daruia atat de multa caldura si dragoste, incat, dupa ce fetita il ingrijea, cactusul se simtea oarecum stanjenit, dar ii parea bine, fara sa inteleaga de ce.
– Buna ziua, comoara mea nepretuita ! Cum ai dormit? Ai visat ca erai in tarile calde ?
Astfel ii vorbra fetita in fiecare dimineata.
Cactusul nu intelegea de ce fetita se purta atat de frumos cu el si se intreba : „Oare de ce ma iubeste ?Pentru ca am ghimpi ?Daca as fi fost trandafir, atunci ar fi fost de la sine inteles ca m-ar fi iubit pentru frumusetea mea, dar asa…”
Intr-o zi, fetita s-a intepat in ghimpii cactusului si a tipat tare de durere. Cactusul s-a inspaimantat, gandindu-se ca fetita il va arunca :”Ei, pana aici mi-a fost. S-a terminat cu dragostea ei pentru mine! „Dar fetita si-a stres lacrima de pe obraz, a zambit si a zis :
– Te rog, iarta-ma ca n-am fost atenta ! Cred ca te-am speriat cand am tipat…
Atunci cactusul parca s-a trezit dintr-un somn lung si a inceput sa chibzuiasca : Oare de ce, atunci cand eram trandafir, credeam ca merit sa fiu iubit ?Care era meritul meu ?Dumnezeu imi daruise frumusete ca sa ii bucur pe cei din jur. El ma crestea, avea grija de mine si eu ce multumire Ii aduceam Lui pentru toate acestea ?Oare am facut ceva sa-i bucur pe ceilalti si sa le fac viata mai frumoasa ? Nu, n-am facut nimic. Atunci de ce sa ma iubeasca cineva ? Fetita care ma ingrijeste e plina de dragoste. Ea ii iubeste pe toti, chiar daca au tepi sau fac mofturi, si nu asteapta recunostinta sau multumiri pentru asta. Oare eu n-as putea sa fiu altfel, sa ma schimb? Pe aceasta fetita o poate indragi usor oricine. Cum sa nu o iubesti pentru bunatatea ei ? As vrea sa pot sa ii iubesc pe toti, nu numai pe ea… Dar imi sunt dragi toate florile: Ficusul impopotonat cu prea multe frunze, muscatele cu mirosul intepator si…cam urat, crinul cel caraghios, cu petalele lui prea mari, lacramioarele cele palide si triste, garofita cea slabuta…
Vazand sinceritatea lui, Dumnezeu l-a intrebat :
– Vrei sa te intorci in gradina ta si sa fii din nou trandafir ?
Auzind aceasta intrebare, cactusul s-a bucurat, dar imediat si-a amintit de fetita :
– Oare ce se va intampla atunci cand ea nu ma va gasi la fereastra ?”
Cactusul nu dorea sa o intristeze pe fetita si nici sa plece de langa ea.
– As vrea, daca se poate, sa raman pentru totdeauna cactus si sa am ghimpi, dar sa fiu alaturi de prietena mea. Cine stie, poate cu bunatatea si rabdarea ei ma va invata si pe mine sa iubesc !
Auzindu-i raspunsul, Dumnezeu a zambit. Apoi cactusul a privit in jur si florile de pe pervaz i s-au parut mai frumoase :
– Cat este de semet ficusul ! Ce delicate sunt muscatele cele imbujorate ! Si crinul cat este de frumos !Iar lacramioarele sunt atat de sfioase ! Ce vesela este mereu garofita !
Cactusul a inteles ca, vazand silinta sa de a deveni mai bun, Dumnezeu ii daruise puterea de a iubi. Atat de mult isi dorise sa faca si el ceva bun pentru cei din jurul sau, incat, coplesit de bucurie, a inflorit.
Fetita s-a trezit de dimineata si s-a apropiat de fereastra.
– Mamico, mamico ! a strigat ea.O minune ! O minune de la Dumnezeu ! Cactusul nostru a inflorit !
Fetita a sarit in sus de bucurie si a inceput sa bata din palme. Cactusul era atat de fericit, cum trandafirul nu fusese niciodata.
Din Povestiri pentru copii, Musafirul din cer, trad.din l.rusa de Ana Florea, ed.Sophia
