Iubiţi credincioşi
Sfântul Apostol Pavel într-o epistolă ne spune: „De nimic nu se bucură Dumnezeu mai mult, ca de omul care îi mulțumește întotdeauna pentru toate”. De aceea noi, ca și creștini, trebuie să fim mulţumitori şi recunoscători întotdeauna înainte lui Dumnezeu, pentru toate binefacerile primite de la El. Orice rugăciune de mulțumire și orice gând de recunoștință închinat lui Dumnezeu este un lucru măreț pe care trebuie să-l facă tot creștinul. Însă să știți dragii mei, că după cum ne spun Sfinții Părinți: cea mai înaltă și profundă mulţumire adusă Bunului Dumnezeu este Sfânta Liturghie. Căci Sfânta Euharistie, adică Liturghia, din limba greacă nu înseamnă nimic altceva decât „a mulţumi”. Sau pe un înțeles mai larg, ar însemna „mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru darurile și Jertfa Sa”.
Din totdeauna, dar astăzi parcă mai mult ca oricând, mulțumirea și recunoștința este, așa cum menționa un scriitor creștin, „o floare rară”, dacă nu cumva, cea mai rară. Căci puţini sunt aceia care-și aduc aminte de Dumnezeu și să-I mulțumească pentru toate. Dacă privim după numărul creștinilor prezenți la Sfânta Liturghie, ne dăm ușor seama cât de mulțumitori sunt oamenii astăzi. Astfel, putem spune că, pasajul evanghelic, despre cei zece leproși, se rulează zi de zi în fața noastră. Deoarece, la fel ca atunci, când a venit doar unul să-I mulțumească lui Iisus pentru că-l vindecase, așa și astăzi, doar un număr foarte mic, din toți cei miluiți și ajutați de Dumnezeu, vin să aducă mulțumire.
Un părinte sporit duhovnicește spunea: „Creștinul când mulţumeşte şi e recunoscător, face un pas înainte pe calea mântuirii. Omul care mulţumeşte, se ridică la înălțimea duhovnicească. Omul recunoscător, urcă către Dumnezeu şi Dumnezeu îl primeşte. Și, în inima omului mulțumitor, sălășluiește”.
Și, știți de ce există puțini oameni recunoscători față de Dumnezeu și față de cei din jur? Pentru că există multă mândrie, orgoliu și iubire de sine. N-ai să-l vezi pe cel mândru, orgolios și plin de sine să mulțumească cuiva pentru ce are. El își va atribui tot ce are priceperii, puterilor și relaților sale de prietenie. Și mai ales, niciodată, pe un asemenea om n-o să-l vezi plecându-se cu smerenie în faţa unei icoane, în fața lui Dumnezeu, în faţă sfintelor moaşte sau să meargă şi să ducă o rugăciune, o lumânare, sau chiar o floare. Dacă, totuși o duce, o face cu scopul de a mai obţine ceva pentru mândria şi închipuirea lui. Iar cel smerit se pleacă şi aduce mulţumire lui Dumnezeu şi celui de lângă el, aproapelui său, dar mai ales lui Dumnezeu – Binefăcătorul suprem al tuturor.
Dragii mei
În toată viaţă trebuie să fim mulţumitori şi recunoscători Părintelui Ceresc, căci în felul acesta darul lui Dumnezeu – Harul Său – se va revărsa asupra noastră şi va rămâne înlăuntrul nostru. O candelă aprinsă în casă, lângă icoane, e un semn al jertfei și al recunoştinţei înaintea lui Dumnezeu. Genunchii plecaţi la rugăciune sunt iarăşi un semn al recunoștinței faţă de Dumnezeu. O lumânare pusă la mormântul mamei sau al tatălui sau al naşilor de botez sau de cununie sau al rudelor apropiate este iarăşi un semn de recunoştinţă şi de comuniune cu cei care au plecat din viaţa aceasta. Iar mai presus ca acestea, amintesc încă odată, este venirea la biserică și participarea la Sfânta Liturghie, în timpul căria îi mulțumim Milostivului Dumnezeu că ne mai dă vreme de pocăință, că ne iartă, că S-a jertfit pentru noi, că ne-a izbăvit din robia vrăjmașului deavol. Deci să nu uităm să fim recunoscători și mulţumitori, pentru că în felul acesta devenim și mai plăcuți înaintea lui Dumnezeu.
Preasfințitul PETRU,
Episcop de Ungheni și Nisporeni
