Copilul – cea mai minunată creație a lui Dumnezeu… – Întâlnire „Pentru Viață” a tinerilor din s. Seliște , r-nul Orhei

1051

Gimnaziul din s. Seliște, r-nul Orhei, a găzduit o întâlnire a tinerilor pro viață întitulată: „Fiecare om are dreptul la viața sa și are responsabilitatea pentru viața celorlalți”, având-o invitat special pe dna Nadejda Usatâi, Președintele Asociației „Moldova pentru viață”, absolventă a Programului de Master „Consiliere pentru probleme de familie”, din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (USM), fiind în prezent în formare de lungă durată în domeniul „Psihoterapia sistemică de Familie și Cuplu”, la Institutul pentru Cuplu și Familie din or. Iași, România.

Întâlnirea s-a desfășurat cu binecuvântarea ierarhului Orheiului, PS Episcop Siluan, și cu stăruința și organizarea Prot. Iulian Rață, Parohul Bisericii „Sf. Treime” din s. Lucășeuca și Profesor de Religie în cadrul acestei instituții, în colaborare cu conducerea Gimnaziului din Seliște – Dna Director Galina Rusu.

Întâlnirea a fost moderată de părintele Iulian Rață, Profesor de Religie în cadrul aceste instituții publice de învățământ, care în deschidere, a prezentat scopul și utilitatea acesteia, anume redescoperirea și întărirea valorilor familiei tradiționale, precum și mărturia împlinirii Evangheliei iubirii milostive a lui Dumnezeu în viața fiecărui credincios, ca alternativă la viața imorală și duhul lumii secularizate.

În continuare, a urmat discursul dnei Nadejda Usatâi care a prezentat efectele și consecințele grave ale păcatului avortului din mai multe perspective, subliniind faptul că avortul este mai întâi de toate un act de necredință și de înstrăinare față de Dumnezeu – Izvorul vieții.

În cadrul întâlnirii, tinerii au avut ocazia să se familiarizeze cu mai multe subiecte, legate de viață, familie, copil, avort, educație tratate din punct de vedere creștin ortodox. Un subiect aparte a constituit și statistica alarmantă a avorturilor din R. Moldova, care din păcate este suficient de tulburătoare.

De asemenea, în cadrul discuțiilor din partea a doua a întâlnirii provita au fost abordate și următoarele teme: conceptul de demnitate umană în perspectivă juridică, bioetică și teologică; familia creștină, icoană a iubirii dumnezeiești și provocările lumii contemporane; apărarea demnității umane prin apărarea drepturilor copilului nenăscut; familia tradițională creștină – Biserica de acasă, un rai în miniatură, altarul de jertfă în care egoismul și iubirea de sine este suprimată sau familia creștină ca loc al dăruirii de sine și al rugăciunii reciproce în vederea înveșnicirii unirii soților în comuniunea sfinților.

Invitații au vorbit tinerilor despre valoarea vieții, pe care trebuie să o prețuiască omul, prezentând de asemenea și alte teme, precum: păcatul omorului săvârșit prin avort, cât și urmările acestuia în plan spiritual, valoarea și rolul femeii creștine și impactul avortului în plan psihologic. Accentul discuțiilor a fost pus pe valoarea vieții, valoarea copilului, care este la sigur cea mai minunată creație a lui Dumnezeu.

Cei prezenți au concluzionat faptul că demnitatea umană constă în mărturisirea calității de persoană a ființei umane, create după „chipul lui Dumnezeu” și mai ales de umanitatea asumată de Domnul Hristos în actul Întrupării Sale.

Rolul acestei întruniri cu tinerii a fost de a preîntâmpina și evita problemele existente în societatea actuală.

Întâlnirea tinerilor s-a încheiat cu sesiunea de întrebări din partea participanților.

Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
2320

Slujba Pasiei săvârșită la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în această seară, Preasfințitul Ioan (Moșneguțu), Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a săvârşit slujba Pasiei (Acatistul Sfintelor Patimi), în timpul căreia, s-au rugat alături de Arhieria Sa, preoții Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală. Serviciul divin arhieresc a reunit mulțime de credincioşi care, prin rugăciunile de pocăinţă şi […]