Actualitate

Conferinţa ştiinţifico-practică „Familia contem­porană şi problemele în educaţia copilului”

3044

Cu prilejul Zilei Profesionale a Psihologului în Republica Moldova, la 18 octombrie 2018, s-a desfășurat Conferinţa ştiinţifico-practică naţională „Familia contem­porană şi problemele în educaţia copilului”. Evenimentul a fost organizat de către Institutul de Ştiinţe Penale şi Criminologie Aplicată, având drept scop schimbul de experienţă între psihologi, lectori universitari, cadre didactice, cu idei moderne și tehnologii practice în problematica familiei moderne.

 În deschiderea conferinței, cu un cuvânt de salut către cei prezenți au venit  prof. univ. dr. Valeriu Bujor și pr.conf.univ.dr. Octavian Moșin.

"Societatea contemporană se confruntă cu diverse crize, una dintre ele fiind și cea a familiei, valorile eterne ale căreia au fost lăsate în plan secund, aceastea adesea fiind înlocuite de un nou sistem de valori, "modern". Familia creştină îi formează pe membrii ei prin căldura dragostei pe al cărei altar se aduce ca jertfă, prin excelenţă, dăruirea de sine. Nicăieri nu găsim atâtea resurse de răbdare, de iubire şi de jertfire ca la părinţi.  Devenind părinți, soții primesc de la Dumnezeu darul unei noi responsabilități. Dragostea lor părintească este chemată să devină pentru copiii lor semnul vizibil al iubirii lui Dumnezeu. Acolo unde există dragoste ancorată în Dumnezeu, chiar dacă și apar probleme sau dificultăți, ele pot fi rezolvate mult mai ușor", - a menționat părintele Octavian Moșin în discursul său.

În cadrul Conferinței s-a desfășurat și un  workshop de instruire cu genericul "Indiferență versus implicare emoțională activă în relația "părinte-copil."


Articole postate de același autor
3382

Familia tradițională oglindește învățătura de credință Ortodoxă

  Astăzi numeroşi slujitori și de credincioși din toate colțurile țării au răspuns apelului Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și au participat la Marșul Familiei. Având în frunte arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova, participanții la manifestație au pornit de la Mănăstirea Ciuflea, parcurgând în mod organizat bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt către scuarul Catedralei Mitropolitane. Pe parcursul […]