La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă.
– Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul?
– Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l.
– Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut?
– Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi l-am certat. Şi de fiecare dată am făcut la fel.
Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.
– Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!
Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide.
– Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi aflu eu care-i cea potrivită – l-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:
– Acum înţelegi ce-am vrut să-ţi dovedesc? Cum nu poţi tu deschide acea uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot aşa nu poţi deschide sufletul bărbatului tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!
“Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi.”
