Bineînțeles că tu, care încă din această lume – atât pridvorul raiului, cât și al iadului – nu ai vrut să faci binele și nici măcar să te gândești la el, este foarte puțin probabil să dorești să-l săvârșești atunci când te vei pomeni împrejmuit de întuneric, trecut de ușa acestei vieți, împins fiind din deșertăciunea vieții pământești, care ți-a împrăștiat și ți-a schilodit sufletul, în bezna rece și întunecoasă a „inexistenței”. Din acest motiv, grăbește-te să faci binele! Începe prin a gândi să-l faci, apoi meditează cum ar trebui să-l faci și doar atunci începe să-l practici. Grăbește-te să îl gândești, grăbește-te să îl împlinești. Timpul este scurt. Seamănă cele veșnice în temporalitate. Stabilește-ți acest lucru drept prioritatea întregii tale vieți. Realizează acest lucru până nu este prea târziu. Cât de cumplit va fi să întârziem în practicarea binelui. Să plecăm în lumea de dincolo cu mâinile goale și cu inima rece și să mergem la Judecata Creatorului.
Cel care nu se va grăbi să facă binele, acela nu îl va săvârși. Binele cere o stare de înflăcărare. Diavolul nu-i va lăsa pe cei căldicei să facă vreun bine. El îi va lega de mâini și de picioare, înainte ca ei să se fi gândit la împlinirea vreunui bine. Binele îl pot realiza doar cei fierbinți, înflăcărați. În lumea noastră poate fi bună doar o persoană fulgerător de bună. Cu cât avansează în viață, cu atât mai multă rapiditate îi este necesară omului pentru săvârșirea binelui. Rapiditatea este o manifestare a puterii duhovnicești, o bărbăție a unei credințe sfinte, o acțiune a binelui, umanul autentic!
Să ne opunem repezelii deșertăciunii și a răului prin zel și vitalitate în săvârșirea binelui. Doamne, binecuvântează-ne și întărește-ne!
Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016
