Сel care nu se roagă este foarte ușor poticnit și cade in ispită și în păcate, neavând nici o legătură cu Dumnezeu. Cel care nu se roagă, n-are nici o putere în lupta cu ispitele vieții.
El este ca un ostaș fără armă, ca o pasăre fără aripi, ca o trestie care se clatină încotro bate vântul, numai către Dumnezeu nu se pleacă să-L întrebe și să-I slujească. Este ca un pește pe uscat, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Din Ne vorbește Părintele Sofian, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 16
Dacă isihastul este într-adevăr un solitar trăitor în pustie, singurătatea nu este un loc geografic, ci o stare sufletească. Adevărata pustie este în adâncul inimii. Sfântul Vasile cel Mare a descris foarte bine această „revenire în sine”: „Când mintea nu se risipeşte în lucrurile din afară şi nu se împrăştie în lume prin simţuri, se întoarce în sine […]
Cine sesizează progresul păcătuieşte groaznic, pentru că aşa e progresul duhovnicesc: nu poate fi măsurat, nu-i pot fi făcute diagrame. La începutul credinţei, eu îi bănuiam pe sfinţi că sunt oleacă prefăcuţi. Cum poate să spună Sfântul Apostol Pavel că e cel dintâi dintre păcătoşi? Mă gândeam că-şi aducea aminte de trecut. Dar mă uitam […]
