Actualitate

Cea mai puterniсă armă a diavolului

9304

Dacă ţi-ai pierdut averea, n-ai pierdut nimic, scria un predicator american, Norman Vincent Peale. Dacă ţi-ai pierdut sănătatea, ai pierdut ceva. Dar dacă ţi-ai pierdut speranţa şi curajul, totul e pierdut. Cei mai mulţi pierd totul fiindcă şi-au pierdut speranţa în ultimul moment.

Diavolul mizează adesea pe descurajarea noastră şi pe abandonarea speranţei. De aceea Sfântul Apostol Pavel enumeră speranţa sau nădejdea între virtuţile teologale. Speranţa este fiica răbdării. Scriptura spune că „prin răbdarea voastră veţi câştiga sufletele voastre“ (Luca 21, 19).

Se povesteşte că diavolul s-a hotărât cândva să-şi vândă toate instrumentele cu ajutorul cărora şi-i supunea pe oameni. A făcut o mulţime de pachete, pe fiecare indicând ce conţine: supărare, crimă, minciună, necinste, mândrie şi aşa mai departe. După ce toate pachetele au fost vândute, cineva a observat un pachet care nu fusese pus spre vânzare. L-a întrebat pe diavol de ce. Pentru că aceasta, a zis demonul, este cea mai puternică dintre armele mele şi pe aceasta nu vreau s-o vând. Ea este descurajarea. Pierderea speranţei. Când cineva ajunge la aceasta, atunci sigur îl am în mână!

Adaptare după o pildă din vol. „Tâlcuri noi la texte vechi“, Mitropolit Antonie Plămădeală


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
277

Cea mai sigură chemare

O femeie veni la un duhovnic şi-i mărturisi: – „Părinte, cu toată râvna ce-mi dau, nu pot veni la Dumnezeu.” – „Fă binele!” – îi răspunse preotul. Femeia plecă. Întorcându-se după o bucată de vreme, zise preotului: – „Părinte, am făcut, dar tot nu pot veni la Domnul…” – „Du-te şi te roagă mult, o […]

Articole postate de același autor
134

Degeaba mergi la biserică, pentru ca ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg

Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav, care nu are pe nimeni? Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de medicamente?! Cred ca nu! Bine ca ai tu de toate, bine ca se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul […]