Pilulele contraceptive. În anii ’55 au încercat doi medici din America să descopere o metodă contraceptivă. Ei au aflat că că cei doi hormoni, şi estrogen şi progesteron, pot să pună ovarul în repaus. Însă, de curând, s-a dovedit că aceşti hormoni de fapt nu fac altceva decât să producă unele, şi chiar mari, dereglări în organism.
În momentul în care noi luăm pilula, noi introducem în organism, un surplus de hormoni, nu naturali, ci sintetici (hormoni modificaţi în laborator). Structura lor chimică este în aşa fel modificată ca să aibă un efect maxim contraceptiv şi abortiv. Şi în primul rând abortiv.
În momentul în care ingerăm aceşti hormoni, nu se întâmplă ca în cazul celor naturali(dimineaţa se elimină din organism orice surplus de hormoni naturali). Aceştia sunt hormoni sintetici, chimici, care se depozitează în timp în organism. Oricine ia pilula timp de ani de zile, şi mai ales cinci ani şi peste cinci ani, va avea un stoc de hormoni în ficat. Acest stoc de hormoni din ficat va produce în lanţ nişte reacţii ireversibile, care duc la boli cronice, pe care noi, medicii de familie ne străduim să le vindecăm. Şi nu reuşim. Este deja târziu!
Pilula nu este doar contraceptivă, este şi abortivă. Pilula duce la avorturi. Pilulele nu fac nimic altceva decât înlocuiesc un avort chirurgical cu un avort hormonal. Ce înseamnă acest lucru?
Avort hormonal. În momentul în care aceşti hormoni intră în organism, ei acţionează astfel: în primul rând pun ovarul în repaus, în al doilea rând acţionează pe mucoasa uterină.
Ce fac aici? Când are loc fecundarea -pentru că trebuie să ştiţi că pilula are o mare rată de eşec, între 3 şi 8 %, chiar mai mult – în acel moment copilul ajunge în mucoasa uterină. Mucoasa uterină este modificată de această pilulă în aşa fel (este chiar distrusă) ca acest copil să nu se poată nida şi atunci el este avortat. Şi iată că se ajunge la un avort.
Statistic, o femeie care ia o pilulă timp de 2-3 ani de zile are cel puţin două avorturi hormonale.
Tu iei o pilulă, are loc fecundarea, care duce, desigur, la acea sarcină nedorită, copilul ajunge la nivelul uterului unde este avortat după aproximativ 7-14 zile. Copilul care este avortat este atât de mic încât nu se vede, nimeni nu-şi dă seama că are un avort, doar atâta îşi poate da seama o femeie, că are un ciclu menstrual mai abundent, dar este de fapt un copil avortat. Luând pilula 5 ani, o femeie are deja multe avorturi hormonale. Ea nu le ştie, nu le conştientizează, dar ne trezim cu sindrom post-avort hormonal.
Pilula de urgenţă este o cantitate de hormoni, estrogen şi progesteron, care însumate duc la avort în primele zile de sarcină. Cantitatea de hormoni este foarte mare(ca si cum ai lua timp de 2-3 ani pilula anticonceptionala obisnuita). Din aceasta cauză pilula de urgenţă este atât de periculoasă.(duce de multe ori la hemoragii).
Deci încă o dată: această pilulă de a doua zi nu este contraceptivă, ci avortează copilul.
Sindromul post-avort hormonal. Am studiat cazuri de sindrom post-avort hormonal. Ce înseamnă asta? Că deşi nu au nici un avort chirurgical, sunt tot mai multe cazuri de femei care intră în depresii nervoase cronice, exact în acelaşi sindrom post-avort, cu aceleaşi simptome, ca si cum ar fi facut avort chirurgical.
De aceea cred că avortul hormonal este mult mai periculos, pentru că nu ştii că ai făcut avort, şi am cazuri chiar de schizofrenie. Am avut cazuri de femei care au luat pilula ani şi ani de zile şi ajung în acest sindrom post-avort fără să aibă nici un avort chirurgical.
Sigur că o să spuneţi că pilula totuşi este şi contraceptivă. Este, e adevărat, dar micropilula, cu cât se ajunge la o scădere a cantităţii substanţelor hormonale de inhibare a ovulaţiei, ca să nu dea acele reacţii secundare, cu atât mai mult e abortivă.
Boli favorizate de pilulă
După vârsta de 35 de ani pilula nu se mai administrează. De ce dintr-o dată, după 35 de ani, nu mai e voie să se administreze pilula?
Fiindcă ea produce şi favorizează o mulţime de boli cronice. Pilula produce aceleaşi boli cronice şi înainte de 35 de ani, materialele care au venit din străinătate au dovedit că chiar prin întreruperea pilulei după ani de zile, nu se poate stopa cursul acestor boli.
Aceste boli sunt date de acel stoc de hormoni care rămân în organism. Mai ales afecţiunile cardiace.
Vedeţi, în momentul în care se ia pilula, organismul este de fapt păcălit. Asta ce înseamnă? Fiind pus în repaus ovarul, el reacţionează ca şi cum femeia este gravidă. Acesta este motivul pentru care, luând ani de zile pilula, organismul reacţionează(în tot acest timp) ca şi cum ar avea o sarcină. Şi atunci cresc cheagurile, apar acele tromboflebite, creşte colesterolul, creşte hipercoaguabilitatea sângelui. Colesterolul duce la acele boli cardiace, apar toate celelalte reacţii secundare, de obezitate ca sa nu mai spun, te simţi ca şi în sarcină.
Ştim bine că pilula, după ani de zile de administrare, poate duce la tromboflebite. Tromboflebitele sunt cele care în 2/3 din cazuri duc la tromboflebite profunde, cronice. 2/3 din tromboflebite sunt date de pilulă.
De ce credeţi că după ani de zile de pilule se ajunge la un cancer de sân sau la cancer de col? După varsta de 25 de ani, pilula creşte cel puţin cu 4 % riscul de cancer la sân. Cancerul de col uterin, la fel. Apoi cancerul de piele, este favorizat de pilulă. La fel diabetul zaharat, accidentele cerebrale vasculare sunt date în mare parte de pilula luată ani şi ani de zile. Am avut cazuri în care primeam bilete de la institutul inimii că într-adevăr anumite femei aveau o hipertensiune arterială gravă la bilă sau insuficienţă cardiacă sau infarct miocardic făcut din cauza unui exces de pilule luate peste 10 sau chiar 20 de ani.
Şi atunci au venit occidentalii, ginecologii nemţi, şi au zis: nu mai dăm pilula, că iată, rezolvă mici lucruri şi dă mari necazuri: provoacă sterilitate, chiar şi tulburări mari de ciclu, provoacă atâtea şi atâtea boli.
Dr. Rudolf Einman împreună cu ceilalţi ginecologi au spus că este cel mai ucigaş medicament care a existat vreodată şi care se dă acestor tinere. De ce credeţi că, după 35 de ani, dintr-o dată nu se mai dă? În Germania, după ce au murit atâtea tinere şi într-un singur an au fost 370 de accidente vasculare cerebrale, 4 dintre ele au murit, între 14 şi 25 de ani, s-a pus problema şi au fost daţi în judecată aceşti ginecologi. Avem decese, dovedite ştiinţific, că sunt din cauza pilulei. Şi atunci au recunoscut ginecologii şi oamenii de ştiinţă că e adevărat şi s-a impus o listă întreagă de analize înainte ca să se dea această pilulă.
Să ştiţi că se poate renunţa la ea în toate aceste afecţiuni. Chistul se rezolvă la prima naştere de obicei, tulburările menstruale se rezolvă la doi ani după primul ciclu menstrual. Este normal ca aceste
tulburări să existe. Ciclul nu se reglementează decât după doi ani. Să nu mai vorbim de endometrioză, care apare de obicei din cauza avorturilor. Şi cu pilula nu rezolvi ceea ce ai stricat cu avortul.
Dar ştiţi ce fac medicii, mai ales în occident? Mai mult de 4-8 luni nu recomandă pilula. La noi în ţara după 8 luni nu se opreşte. În occident după 8 luni se face pauză. La noi nu se face pauză. Se dă 3 ani, 2 ani, 5 ani. După un singur an deja, o tânără a fost paralizată. După un singur an pot apărea efectele, pentru că depinde de fiecare organism cum reacţionează la pilulă. Sunt persoane care au o hipercolesterolemie familială, altele care au înclinaţie spre diabet, altele care au atâtea şi atâtea probleme şi pilula nu face decât să le agraveze, inclusiv hepatitele. Mamele noastre, în trecut, nu se tratau cu pilulă, şi totuşi câţi copii năşteau? Sterilitatea, se ştie, că este dată de pilulă după ani şi ani de zile, bombardează, v-am spus, această mucoasă uterină.
Singurul lucru de care încă se miră medicii şi este cu semn de întrebare: depresia nervoasă. De ce pilula dă depresie nervoasă? Eu am încercat să explic cu acest avort hormonal. Foarte mulţi încearcă să dea vina pe altceva, dar nu ştiu pe ce putem să dăm vina. Majoritatea elevelor care vin şi îmi spun că din cauza unui chist ovarian iau această pilulă de un an sau doi, la toate le spun să întrerupă. Iei 4 luni ca în Germania, iei 6 luni. Dacă nu se rezolvă după 8 luni, întrerupi, că n-o să se rezolve nici după 2 ani, dimpotrivă, rămâi sterilă.
Dr. C. Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004