Câteva biserici istorice din capitală incluse în studiul arhitectului Sergius Сiocanu

2701

La 15 februarie, de praznicul Întâmpinării Domnului, a fost lansat un nou studiu: „Orașul Chișinău: începuturi, dezvoltare urbană, biserici (secolele XV-XIX)”, semnat de către cercetătorul Sergius Ciocanu, doctor în arhitectură.
Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, adunând zeci de persoane interesate de istoria Chișinăului.

Volumul a fost prezentat de către Petru Vicol, directorul Muzeului, academicienii Andrei Eșanu și Valeriu Matei, profesorul Gheorghe Postică.

Din partea Bisericii au participat preoții Octavian Moșin și Manole Brihuneț.

Volumul cuprinde 280 de pagini în care autorul se referă la istoria oraşului Chişinău de la începuturi, de la transformarea lui dintr-o localitate rurală în una urbană, bisericile medievale ale urbei, de la primele atestări documentare ale acesteia şi până la dezvoltarea oraşului în sec. XIX.

Autorul a inclus în studiu 13 biserici istorice ale Chișinăului, o parte dintre care au fost distruse în perioada sovietică.

Sergius Ciocanu a absolvit în 1994 Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Tehnice a Moldovei (UTM). În 2000 îşi susţine teza de doctor în arhitectură la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. În 1995-1999 şi din 2017 este lector la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a UTM. În 2010-2017 a fost şeful Direcţiei Patrimoniu Cultural a Ministerului Culturii. Este autor a peste 50 de publicaţii ştiinţifice în domeniul istoriei arhitecturii, patrimoniului cultural, istoriei şi geografiei, elaborator a mai multe legi şi regulamente în domeniul protejării patrimoniului cultural.


Articole postate de același autor
948

Asociația Studenților Creștini Ortodocși susține instituțiile medicale din Criuleni

În perioada pascală mai mulți tineri ortodocși, membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși, au îndemnat oamenii de bună credință să sprijine lucrătorii medicali și instituțiile de profil din republică în lupta cu virusul de tip nou COVID-19. Astfel, la etapa actuală au fost adunați 10 000 de lei, cumpărându-se mai multe lucruri de strictă necesitate […]