Tineret
3697

Cum e să fii misionar pe rețelele de socializare

Primul gând ce-mi vine este: De ce pe rețelele de socializare dacă misiunea slujitorilor este cea de a sluji Cuvântului prin cuvânt în orice loc si timp? Rețelele de socializare sunt doar o latură virtuală, care se vrea din ce în ce mai mult recunoscută ca una cu drepturi depline în lumea modernă. Ceea ce […]

Tineret
4566

Pericolul comunicării online

Noile tehnologii informaționale au devenit o parte inseparabilă a vieții noastre. În prezent rar cine poate trăi fără televizor, internet, telefon mobil ş.a.m.d. Dar, pe lângă avantajele comunicării electronice, trebuie să recunoaștem și pericolul dictaturii digitale. Orice descoperire tehnică presupune discernământ în utilizarea ei. Însă chiar dacă majoritatea conștientizează efectul nociv al utilizării fără limite […]

Tineret
2864

Cel mai mare dar – harul divin. Săptămîna Religiei în liceul Meșterul Manole din Sălcuța

Sunt deja douăzeci de ani de când Liceul Teoretic Meşterul Manole din Sălcuța invită oaspeţi pentru a serba hramul instituţiei. În această perioadă se desfăşoară în mod tradiţional o săptămână a religiei iar de zece ani conferinţe religioase care includ în sine concursuri de poezie, eseuri, gazete de perete. Un aport deosebit în organizarea  evenimentelor […]

Tineret
5039

Cel mai bun start pentru o căsnicie fericită

Mulți consideră că perechea trebuie neapărat să înceapă să trăiască împreună înaintea căsătoriei, însă eu știu familii ce s-au format în cu totul alt mod, cu condiția, în primul rând, ca omul să fie gata să rezolve cu adevărat, o dată pentru totdeauna, problema relației cu omul iubit, așa cum îi spune inima, iar în […]

Tineret
13008

De ce, se despart tinerii la un an, sau doi, sau…, după ce s-au cununat religios?

Părinte, de vreo șase ani sunt cu o fată cu care m-am căsătorit anul trecut. Vă rog, să-mi spuneți, cum se explică faptul, că înainte de cununie ne-a înțeles așa de bine, timp de vreo șase ani, și din momentul când ne-am cununat, relația nu mai merge, a devenit tensionată, nu ne putem înțelege, din […]

Tineret
Tineret
5783

Sărutul e de post?

Depinde: dacă săruţi lemn sau plastic, da, e de post. Dacă săruţi gura celuilalt, nu cred că e amară şi nici acră. De obicei, de cele mai multe ori, e de frupt, e de dulce. Pe mine chiar mă şochează. Eu am sărutat destule fete până să mă căsătoresc, o sărut pe soţia mea, căsătorit […]

Tineret
4820

Iubirea se mărturiseşte prin cuvinte!

Este laşitatea mai gravă decât cruntul adevăr? Crezi că iubeşti, dar nu eşti sigur şi, de teamă să nu răneşti persoana despre care crezi că te iubeşte, eviţi să-i spui adevărul… Fiţi atenţi cum o complicăm noi: Măria îl iubeşte pe Gheorghe – doar se vede pe ea, Doamne, iartă-mă! O femeie, când iubeşte, schimbă […]

Tineret
5964

Ca să vezi cât eşti de frumoasă, uită-te în icoana Maicii Domnului…

O întrebare pe care îmi voi permite să o citesc direct, cum apare pe hârtie: „Doamne, Tu m-ai făcut. Şi dacă nu sunt frumoasă ce fac?”. Da’ de unde ştii tu că nu eşti frumoasă? Cine ţi-a spus, sau unde te-ai uitat de-ai văzut că nu eşti frumoasă? Cred că te-ai uitat în oglindă! De […]

Tineret
4248

Sexul are întotdeauna un preţ

O conferinta impresionanta de Pam Stenzel despre relatiile intime inaintea casatoriei. Un alt aspect care m-a impresionat este ca Pam e nascuta dintr-un viol, abandonata la un camin de copiii si parasita de mama ei. Asta face discursul ei si mai puternic. Cu candoare, umor și pasiune, ea le vorbește tinerilor din întreaga lume despre […]