Tineret
460

Fă Rai din ce ai!

Cândva nu vom mai avea nevoie de cuvinte. Limbajul sufletului se înțelege peste tot în natură. Suntem ceea ce gândim (sănătoși, bolnavi, fericiți, nefericiți). Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul fiecăruia. Ele descarcă o anumită chimie în corp. Orice emoție negativă blochează celulele sistemului imunitar și ne lasă organismul fără apărare […]

Tineret
3458

Spovedanie și discuții duhovnicești ale slujitorilor din Râșcani

În seara duminicii a cincea din post, la biserica „Sf. Pantelimon” din orașul Râșcani a avut loc Taina Sfintei Spovedanii la care au participat preoții blagociniei Râșcani. Părintele duhovnic, prot. Ioan Paiu, a ținut un cuvânt de învățătură, vorbind despre pocăință, ca baie a sufletului, prezentând modele de adevărată pocăință. Părintele duhovnic s-a referit la […]

Tineret
155

O fată trebuie să fie inaccesibilă şi atunci bărbatul va da dovadă de calităţi morale

„Trăim împreună fără să fim căsătoriţi civil. Astfel, ne cercetăm relaţia, înainte de a o înregistra la Stat. Ce este rău în acest lucru?” (Marina B.) – Este foarte bine că vă cercetaţi sentimentele. Dar ce legătură are căsătoria cu aceasta? Dacă nu sunteţi siguri că vă veţi căsători, atunci e mai bine să trăiţi […]

Tineret
10373

Rămâi pură, rămâi frumoasă, rămâi tu!

Ei îţi vor spune că trebuie să îţi trăieşti tinereţea şi să profiţi de fiecare moment până când soarta va decide să-ţi pună inelul pe deget. Îţi vor spune că trebuie să mergi prin cluburi (că altfel nu te poţi distra), să flirtrezi, să experimentezi. Cu unul, cu altul, până apare alesul. Să te îndrăgosteşti, […]

Tineret
Tineret
2546

Moştenim păcatele părinţilor?

Încă ne rugăm pentru ca Domnul Dumnezeu să nu socotească păcatele noastre, ale neştiinţei noastre, ale tinereţilor noastre, ale bătrâneţilor noastre şi ale părinţilor noştri”. Auziţi: ale părinţilor noştri. Înseamnă că noi moştenim, dar ce moştenim, păcatele părinţilor, păcatul? Nu! Acestea sunt anulate prin Sfântul Botez. Ci pentru că nu lăsăm lucrarea Duhului Sfânt primită […]

Tineret
4604

„Trebuie să îşi facă mai întâi un rost!”

1. “E tânăr” Va spune cineva: “Dar e tânăr!”. Sigur, ştiu şi eu asta. Dar, dacă Isaac s-a căsătorit când avea 40 de ani şi era fecior şi-şi trăise viaţa în curăţie deplină, cu atât mai mult ar trebui să gândească la fel şi tinerii noştri, care au primit un har mai mare de la […]

Tineret
418

Aș vrea să mă căsătoresc, dar nu găsesc persoana potrivită…

Vreau să mă căsătoresc, dar bărbații pe care i-am întâlnit până acum, nu mi se potrivesc: unul e infantil, celuilalt îi place să bea în exces, iar cu al treilea nu putem stabili o relație sufletească. Ce să fac? – sunt întrebările cu care adesea vin femeile la biserică. Dacă ar fi să lăsăm la […]

Tineret
6722

„Nu caut, aștept. Asta nu înseamnă că mă cred vreo prințesă arogantă…”

“Wow, ești singură? De ce nu-ți cauți pe cineva? Oh, cu siguranță ți-e greu să găsești pe cineva potrivit ție, nu-i așa?” Nu, nu-mi găsesc. Știi de ce? Fiindcă nu caut. Nu pentru că nu-mi doresc să-l întâlnesc pe cel cu care îmi voi petrece restul vieții, ci pentru că aleg să nu îl caut. […]

Tineret
20712

Maica Domnului şi femeia de azi

Oricum am încerca să vorbim despre lipsurile femeii de azi, tot misogini vom fi numiţi. Oricum am încerca să amintim doar aşa, ca o visare cu ochiii deschişi, de rânduielile de altă dată şi inevitabili vom fi catalogaţi anacronici. Degeaba am încerca să o judecăm şi degeaba am încerca să îi amintim femeii de azi […]