Ştiri interne
2488

Sărbătoarea Întîmpinării Domnului la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț

Luni, 15 februarie 2016, în ziua praznicului Întîmpinării Domnului nostru Iisus Hristos, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul serviciului divin au fost înălțate rugăciuni pentru odihna cu drepții […]

Ştiri interne
2883

Biserica USM şi-a serbat hramul

E o frumoasă tradiţie ca de praznicul „Întâmpinarea Domnului” – hramul Universităţii de Stat din Moldova, să se adune mulţime de tineri în acest sfânt locaş. Sute de studenţi, dar şi profesori, colaboratori şi credincioşi de rând, au intrat în biserică să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binefacerile. În dimineaţa zilei, în dangătul clopotelor, au […]

Ştiri interne
2598

Zi cu soare: ASCO – invitând la sărbătoare

Pe data de 14 februarie tinerii își găsesc motiv de sărbătoare. Pentru unii prilej e Ziua îndrăgostiților, sărbătoare importată din Occident, cei din ASCO au găsit frumusețea în participarea la Sf. Liturghie din zi de duminică. Totodată tinerii ortodocși au profitat de ziua senină și au mers în oraș pentru a informa alți tineri cu […]

Ştiri interne
3471

,,Familia în societatea contemporană : între dăinuire și decadență”, conferință în s. Buțeni

În incinta gimnaziului ,,A.Bunduchi,, din s. Buțeni, raionul Hincesti a fost organizată o conferință cu genericul ,,Familia în societatea contemporană : între dăinuire și decadență,, Conferința a fost organizară de către parohul bisericii Nașterea Maicii Domnului pr. Vasile Prepeliță, având drept invitați reprexentanți a mai multor instituții, care au abordat subiectul propus. Astfel, au fost […]

Ştiri interne
3783

Întâlnire cu copilul din noi – în dialog cu Monica Pîrlici

Biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’ de la USM a găzduit numeroși oaspeți în cadrul Serilor Duhovnicești. Pe data de 10 februarie, am avut parte de o premieră. În fața enoriașilor a avut îndrăzneala să vorbească o copilă de 13 ani. Este vorba de Monica Pârlici, cunoscută de întreaga Moldovă pentru victoria de la ,,Moldova are talent’’. Personalitatea […]

Ştiri interne
2903

A avut loc ședința ordinară a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova

La 11 februarie 2016, la reședința mitropolitană, sub președinția Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir s-a desfășurat ședința ordinară a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova. La întrunire au participat toți arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, după cum urmează: ÎPS Arhiepiscop Sava de Tiraspol și Dubăsari, PS Episcop Anatolie de Cahul și Comrat, PS Episcop Petru de Ungheni și […]

Ştiri interne
2879

În capitală s-a desfășurat Marșul Familiei

Mii de slujitori și de credincioși din toate colțurile țării au răspuns apelului Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și au participat la un marș al tăcerii dedicat valorilor familiei tradiționale. Având în frunte arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova, participanții la procesiune au pornit de la Mănăstirea Ciuflea, parcurgând în mod organizat bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt […]