Ştiri interne
1878

Sfânta Liturghie în Sâmbăta Sfântului M. Mc. Teodor Tiron, săvârşită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 20 martie 2021, în prima sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Specificul perioadei Postului Mare este că, numeroşi creștini se îngrijesc mai mult de mântuirea sufletului. Acest lucru mântuitor l-au făcut numeroși creștini […]

Ştiri interne
1733

Mitropolitul Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite și binecuvântarea colivei

În prima vineri a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Din primele ore ale dimineții, odată cu începerea serviciului divin, credincioșii au pășit pragul Catedralei pentru a lua parte la această slujbă deosebită prin importanța și frumusețea ei, dar și bun prilej […]

Ştiri interne
1744

Liturghia Darurilor înainte Sfințite și Binecuvântarea Colivei la Catedrala Episcopală din orașul Soroca

Vineri, 19 martie 2021, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite. La sfârşitul slujbei, PS Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a prezentat şi explicat rânduiala Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite. „Dacă dorim […]

Ştiri interne
2779

Prima săptămână a Postului Mare la Mănăstirea Curchi

”Dă‑mi, Hristoase, ploi de lacrimi… ca să‑mi spăl întinăciunea cea din pofte si să mă arăt Ţie curăţit, când vei veni din cer ca Judecător” (Triodul, Marți în prima săptămână a Postului Mare, Vecernia, la Doamne, strigat‑am). Postul Mare este un maraton, un maraton duhovnicesc, iar prima săptămână a acestuia, dacă e rânduită corect, ne […]

Ştiri interne
1808

Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite și Sfințirea Colivei, săvârşite de Preasfinţitul Petru, în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Vineri, 19 martie 2021, în prima săptămână a Postului Mare, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Începând cu ora 7, s-au oficiat mai întâi slujbele premergătoare Liturghiei Darurilor mai Înainte Sfinţite: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, […]

Ştiri interne
1817

Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfințite la Mănăstirea „Sf. Treime”, Rudi

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat în dimineața zilei de vineri, 19 martie 2021, începînd cu ora 4.00, slujba Miezonopticii, a Ceasurilor, Obedniței și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Mănăstirea „Sf. Treime” din localitatea Rudi. Prea Sfinției Sale i-au coliturghisit slujitorii mănăstirii. După rugăciunea amvonului, Ierarhul a citit canonul Sfîntului […]

Ştiri interne
1723

Ultima parte a Canonului Mare la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În joia din prima săptămână a Postului Mare, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău au răsunat din nou clopotele, chemând creștinii la rugăciunea pocăinței. În această ultimă zi de citire a Canonului Mare a Sfântului Andrei Criteanul, săvârșit de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și slujitorii Catedralei în cadrul Slujbei Pavecerniţei Mari, credincioșiii din nou au venit, […]

Ştiri interne
2403

„Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” | Ultima parte a Canonului Sf. Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală din Soroca

În cea de-a patra zi a Postului Mare, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca s-a citit a patra parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul Slujbei Pavecerniței cele Mari. Pe tot parcursul slujbei, întreaga comunitate s-au afundat în rugăciunea pocăinței și a nădejdii în marea milostivire a Împăratului […]

Ştiri interne
1877

Ultima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, citită de Preasfințitul Petru, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 18 martie, 2021, în seara zilei de joi a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii Catedralei Episcopale ”Sfântul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, a săvârșit slujba Canonului cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul. La această slujbă umilincioasă de pocăinţă au participat şi […]

Ştiri interne
2739

Joia primei săptămîni a Postului Mare

Joi, 18 martie 2021, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat împreună cu soborul de slujitori de la Mănăstirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni, slujba Miezonopticii, a Ceasurilor, Obedniței și Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfințite. Slujba cunoscută sub numele de Liturghia Darurilor Mai Înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăşanie dezvoltat prin […]