Sfaturi duhovnicești
238

Prețul împărtășirii

„O femeie saracină, foarte nelegiuită, care locuia în Damasc, în curtea Bisericii Sfântului Ciprian, avea o roabă creștină, cu numele Eufimia, care era deja înaintată în vârstă. Și o împiedica pe ea de la biserică și de la Sfânta Împărtășanie, făcând cu ea o asemenea înțelegere, ca, ori de câte ori avea să se împărtășească, […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
3433

Nu Dumnezeu ne pedepsește, dar faptele noastre ne pedepsesc

Nu trebuie să-l inspitim pe Dumnezeu, cu asta e clar, El te păzește, dar ce folos, dacă tu nu te păzești. Când Dumnezeu te apără dar tu nu faci nimic pentru a te apăra, asta înseamnă să-l ispitești pe Dumnezeu (береженного Бог бережет – înțelepciune populară). Nu toți cei care vin la biserică au chiar […]

Sfaturi duhovnicești
845

Când omul urcă duhovniceşte, frica îl părăseşte

Bătrânul Filotei spunea că în această viaţă trecătoare omul trece prin diverse încercări şi trebuie să-şi întărească credinţa în Dumnezeu. Viaţa aceasta trecătoare se aseamănă cu o mare şi noi, oamenii, cu nişte vaporaşe. Vapoarele care umblă pe mare nu întâlnesc doar calm, ci adesea vânturi puternice şi mari furtuni, fiind în pericol. Noi, de asemenea, când vâslim pe […]

Sfaturi duhovnicești
453

Dumnezeu nu judecă de două ori

Marele Apostol al neamurilor spunea, de asemenea, că Dumnezeu nu judecă de două ori:„căci de ne-am fi judecat noi înșine (de bunăvoie) nu am fi judecați fără voie” (1 Cor.11, 31). Adică, dacă ne însușim duhul acestei mari științe și ne osândim pe noi înșine de bunăvoie din pricina netrebniciei și păcătoșeniei noastre, atunci Domnul […]

Sfaturi duhovnicești
36

Despre criză, în Pateric

Momentele de criză nu sunt străine de istoria umanității. De fapt, fiecare dintre noi are experiența propriilor crize existențiale, adică experiența unor momente cruciale de cernere și de judecată. Uneori însă crizele au loc la nivelul întregii comunități și atunci suntem prinși și noi ca într-o menghină în vâltoarea evenimentelor. Dacă o zguduire personală nu […]

Sfaturi duhovnicești
161

Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă

– Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări mi­no­re, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit? – Ce le face unora viaţa foarte grea nu […]

Sfaturi duhovnicești
72

Credința înseamnă să admiți că ești în mâinile lui Dumnezeu

Credința nu înseamnă a admite teoretic existența lui Dumnezeu și întruparea Fiului Său, a opta pentru credință ca pentru o altă filozofie, ci a simți că scăparea ta pe veci depinde de ajutorul atotputernic al lui Dumnezeu, Care ne-a arătat în Hristos iubirea și mila Sa nesfârșită. Ea înseamnă a tremura pentru mântuirea ta și a face […]

Sfaturi duhovnicești
9799

Predică la Duminica a II-a din Postul mare – a Sf. Grigorie Palama

Luând noi glasul desfrânatului, cu fierbinţi lacrimi cădem către Tine, Părintele şi Dumnezeul tu-turor, strigând: Am greşit depărtându-ne de la Tine şi necurăţiei slujind. Deci primeşte, Doamne, pocă-inţa noastră. Din Evanghelia de la Marcu, capitolul 2, versetele 1-12:  „Şi, intrând iarăşi în Capernaum, după câtevazile, s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat […]

Sfaturi duhovnicești
10695

Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde…

Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii? Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluție. Nu să vă mângâiați cu faptul că le auziți. V-am dat un sfat: să fiți veseli. Cum să fiu vesel poate să spună cineva când nu pot […]