Sfaturi duhovnicești
5198

La Dumnezeu este mult mai bun un păcătos smerit, decât un drept mândru

Cei ce nu au cârmuire, cad ca frunzele! şi  Mântuirea stă întru mult sfat,  zice Sfânta Scriptură. Întotdeauna, când vrem să facem ceva, să întrebăm. Oare când mergem pe un drum pe care nu-l cunoaştem, nu întrebăm? „Măi, dacă eu o iau la stânga sau la dreapta, nu mă rătăcesc? Încotro să apuc?” Şi nu […]

Sfaturi duhovnicești
2615

“Cum oare pot face așa ceva celor pe care-i iubesc?”

Prin iubire răbdăm, prin iubire ne smerim, prin iubire avem pace şi linişte în inimă, prin iubire suntem vii, tot prin iubire copacii înverzesc, prin iubire florile îmbracă câmpul. Dacă întreagă creaţia ne stă la picioare este din Iubire… prin iubire luna urmează soarelui şi noaptea urmează zilei. Suntem o bucată de tină, plămădiţi din […]

Sfaturi duhovnicești
2579

Ce sunt proorociile şi de ce nu sunt clare în privinţa timpului?

Proorocia este mai înainte grăirea celor ce urmează să se întâmple, cu ajutorul şi lucrarea harului dumnezeiesc. Dumnezeu, Cel ce a făcut toate şi Se îngrijeşte de ele, prin pronia Sa cea atotmântuitoare, „Cel ce pe toate le cunoaşte mai înainte de naşterea lor”, îl înştiinţează pe om dinainte despre ce are să se întâmple […]

Sfaturi duhovnicești
4197

„Pricina bolilor trupești este păcatul cuibărit în suflet”

Sfântul Ioan Gură de Aur a avut o lucrare caritabilă extrem de importantă atât în Antiohia, cât și, mai târziu, la Constantinopol, unde s‑a preocupat permanent de îngrijirea bolnavilor, de miluirea săracilor, de întemeierea de așezăminte pentru orfani și văduve și mici locații de îngrijire a celor străini. Totodată, Sfântul Ioan ne‑a lăsat și o […]

Sfaturi duhovnicești
3280

Iubim pe cei ce ne iubesc, urâm pe cei ce ne urăsc

Să ne imaginăm doar o picătură despre cât de infinit Îl dor pe Dumnezeu eşecurile tuturor oamenilor, pierderea milioanelor de fii risipitori, plânsul tăcut, dar mai asurzitor decât cerurile, al umanităţii căzute cu voia ei în povara morţii. Restrângând subiectul, iubirea conjugală dintre un bărbat și o femeie, care dăruiesc lumină şi viaţă în univers prin naşterea de prunci, […]

Sfaturi duhovnicești
10273

Doamne, învaţă-mă să iubesc!

De fiecare dată când mi se întâmplă ceva rău, o nereuşită, cad într-o depresie şi am impresia că urăsc pe toată lumea. Ce să fac să nu mai am sentimentul acesta? – Cineva spune: „Mă urăsc pe mine”, altcineva zice: „Urăsc pe toată lumea”… Ura este un sentiment nevino­vat în sine, dar este simptomul unei […]

Sfaturi duhovnicești
3232

Exemplul duhovnicului

Cu toată puterea ta, cinsteşte pe părin­tele tău, şi nu zadarnice să faci rânduielile aceluia ce întru Domnul te-a născut; căci cu un chip ca acesta viclenii draci niciodată nu vor putea asupra ta, că scris este: „Cel ce cin­steşte pe tatăl său, veseli-se-va de fii, şi în ziua rugăciunii lui, auzit va fi. Cel […]

Sfaturi duhovnicești
3243

Răbdarea creştinească are doi vrăjmaşi: patimile din noi şi diavolii din afara noastră

Răbdarea creştinească are doi vrăjmaşi: patimile din noi şi diavolii din afara noastră. În prim plan stau patimile din noi. Între ele trebuie să indicăm mai cu seamă iritarea, supărarea, mândria, iubirea de sine, mânia, furia, ura şi alte neputinţe omeneşti înrudite cu acestea. Le avem înlăuntrul nostru? Nu le avem! – se gândesc mulţi. […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
5312

Mănăstire poate fi şi casa ta, numai să vrei

Mă chinuiau, de la o vreme, nişte gânduri: îmi tot spuneam că aş putea să mă fac şi eu călugăr şi să mă dedic în întregime lui Dumnezeu, dar, cum eram deja căsătorit şi aveam şi copii, nu mai reuşeam să fac nimic bun pentru Dumnezeu. Cu astfel de gânduri (şi cu multe altele) m-am […]