Sfaturi duhovnicești
2

Câtă frumuseţe e în lumea aceasta!

Adesea ne întrebăm dacă are vreun sens viaţa şi dacă merită să fie trăită. Desigur, sunt atâtea lucruri neplăcute legate de existenţa noastră aici. Le întâlnim zilnic ca pe obstacole şi încercări de neînlăturat. Răul este pretutindeni prezent. Totuşi avem motive să ne şi bucurăm. Viaţa ne dăruie o seamă de frumuseţi care, dacă le […]

Sfaturi duhovnicești
4566

Deznădejdea ne aduce aminte cine suntem cu adevărat

Eu cred că deznădejdea este cea mai mare putere și forță în stare să ne răscolească sufletul, în stare să ne scoată la iveală până și cele mai ascunse subțirimi ale sufletului nostru. Și acesta este un bun început, pentru că începutul și pricina căderii lui Adam a fost uitarea. El a uitat cine este, […]

Sfaturi duhovnicești
5

Modul cel mai ușor ca să ne mântuim

Lucrurile sunt simple. Noi le complicăm. Pe cât putem, să facem ceea ce e complicat pentru diavol și ușor pentru om. Dragostea și smerenia sunt grele pentru diavol, dar ușoare pentru om. Chiar și unul bolnăvicios, ce nu poate face nevoință, îl poate lovi pe diavol cu smerenia. Într-un minut omul poate deveni înger sau […]

Sfaturi duhovnicești
204

Hristos vine înlăuntrul nostru odată cu Dumnezeiasca Împărtășie

Pentru Dumnezeiasca Împărtășanie nu se pregătește cineva schimbându-și hainele și spălându-se pe dinți, ci cel mai important lucru este să se cerceteze pe sine însuși. Să vadă: simte Dumnezeiasca Împărtășire ca pe o necesitate? Este pregătit? Nu cumva există ceva care să-l împiedice să primească această taină și nu s-a spovedit? Pentru a simți Sfânta […]

Sfaturi duhovnicești
308

Dumnezeu se ocupă de mântuirea oamenilor, nu noi

Cum putem ajuta pe cineva care este botezat, dar merge foarte rar la biserică, ca să cunoască puterea credinței? Numai și numai rugându-te. O doamnă se plângea unui părinte: „Părinte, așa mă rog de el să vină la biserică!”. Și părintele-i zice: „Doamnă, nu te mai ruga de el, roagă-te pentru el”. Când vrem să-i […]

Sfaturi duhovnicești
347

Să nu luăm seama la ce zice lumea

Un creștin pune mâna pe stele. Și mai mult, sfinții spun că un om smerit mută astrele. Asta-i totul! Când te smerești cu adevărat, ești un Dumnezeu și gata. Nu se poate, oameni buni, fără smerenie! Cu nici un chip! Nici să despici socotelile cele mai de școală primară. Acolo unde nu-i Hristos, este o […]

Sfaturi duhovnicești
5465

Cum să te faci sănătos luând otrăvuri care îmbolnăvesc?

A venit deci, pe pământ Domnul Păcii, ne-a adus o Pace fără sfârşit şi se află permanent în mijlocul nostru făcător de Pace. De ce dar, nu este pace în lume? De ce lumea, ca şi cum nu ar avea-o, o caută, o doreşte, suspină după Pace? Dar cum înţelege lumea Pacea? Lumea păgână dinainte […]

Sfaturi duhovnicești
177

Putem gusta și viața din Rai, și viața din iad

Iar noi suntem când în Rai, când în iad… Vedeți și singuri aceasta, și încercați. Când avem gânduri bune, pașnice și liniștite, care iartă toată ocara – iată pacea noastră dumnezeiască, și bucuria, și liniștea! Iar când ne mâniem din pricina ocărilor ce ni se aduc, iată iadul nostru – totul se strică în noi, […]

Sfaturi duhovnicești
5733

Să avem grijă pe unde umblăm…

Când îmi spune cineva: ”maică, eu sunt îndrăcită, uite ce-mi trece prin cap…” eu îi spun: ”nu ești îndrăcită, ci deschisă sugestiilor și lucrării lui prin gândurile noastre. Că mintea omului e ca o autostradă cu trei benzi, pe care circulă gândurile dumnezeiești omenești, pe dincolo cele omenești, pe dincolo cele drăcești… Să avem grijă […]

Sfaturi duhovnicești
329

Doamne, aceștia toți sunt oamenii pe care eu nu-i iubesc!

Nu sunt eu în măsură să vorbesc de iubirea dușmanilor, pentru că nu-mi iubesc nici măcar soția și copiii cum trebuie, dar totuși pentru că am înțeles anumite lucruri, vreau să le împărtășesc cu voi. A fost o perioadă când mă certasem cu o anumită persoană și atunci iertarea și conceptul de iubire a vrăjmașului […]