Sfaturi duhovnicești
329

Tace Dumnezeu, tacem şi noi…

Scrisoarea părintelui Sofronie de la Essex către o doamnă din Cipru Sunt cincizeci şi şapte de ani de când port rasa călugărească şi, pe cât îmi pare, nu am dorit a-mi neglija mântuirea, ci totdeauna cu mare teamă şi lacrimi am rugat pe Dumnezeu să se milostivească de mine, să-mi ierte toate păcatele şi să […]

Sfaturi duhovnicești
117

Datorită dragostei, devii neobosit. Să vezi atunci cum pleacă păcatele!

Rațiunea pentru care Cuviosul Porfirie s-a supus la suferințe de bunăvoie și la tot feluri de lipsuri nu a fost ura față de trup sau față de viață, ci „viața din belșug”, care izvorăște din iubirea lui Hristos, când aceasta lucrează și aprinde inima. „Nu simțeam nici o lene. Eram fericit să mă rog și […]

Sfaturi duhovnicești
32

Ce trebuie să facă cineva, atunci când toate în viața lui sunt negre …

Viața fiecărui creștin este o mare. De multe ori pe această mare se iscă furtuna, se ridică valurile și amenință viața noastră. Așa cum o mare învolburată pune în primejdie corabia și oamenii înalță mâinile și se roagă lui Dumnezeu să fie izbăviți, tot astfel se petrece și atunci când se ridică împotriva noastră atâtea […]

Sfaturi duhovnicești
494

Să închizi gura lumii nu poţi. Poţi însă să faci altceva…

Virtutea ta nu se arată atunci când eşti mângâiat (cu mângâierea şi fiarele devin mieluşei – zice proverbul), ci atunci când eşti insultat, în funcţie de reacţia ta la insulta primită, treci sau nu testul! Dacă împlineşti porunca lui Hristos: Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă (Lc. 6, 28), eşti creştin model. Dacă te împotriveşti […]

Sfaturi duhovnicești
746

Cum o să rezistăm în vremuri grele?

Cum o să rezistăm în vremuri grele? Prin Liturghie. Vremurile de răscruce vor fi testate prin Liturghie. Putem sau nu putem? În vremuri de restriște vom rezista după puterea de rugăciune a fiecăruia. Nimic nu mai rămâne decât puterea de a te ruga. Atunci totul se rezolvă. De aceea insistăm noi: Liturghie, Liturghie, Liturghie… Toate problemele care se […]

Sfaturi duhovnicești
232

Ce vrei să-mi spui, Doamne, prin ceea ce mi se întâmplă acum?

Mulțumită suferințelor am învățat, de exemplu, să nu fiu atât de legat de lucruri și de persoane (inclusiv de partener, de copii, de părinți), cu toate că mă bucur din plin de prezența lor. Totul trece. Noi înșine am venit pe pământ fără nimic și tot fără nimic vom pleca. Nu va conta decât dacă […]

Sfaturi duhovnicești
429

Depresia apare când Dumnezeu lipseşte…

Deprimare, mâhnire, deznădejde. Când eşti plin de tine însuţi devii depresiv. Depresia apare când Dumnezeu lipseşte. Depresia apare când vrei tu. Tu neglijezi totul. Tu dispreţuieşti totul. Tu vrei să fii aşa. În depresie substanţele din creierul nostru se modifică. Depresia este o boală ca rezultat al unor păcate din viaţa noastră. Depresia devine nevrotică […]

Sfaturi duhovnicești
254

“Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”

Rugăciunea este mijlocul prin care noi ne unim foarte strâns cu Dumnezeu. Prin “rugăciune” nu înţelegem doar simplu rugăciune din când în când în faţa icoanelor, dar împreună cu aceasta – lucru pe care trebuie să-l facem – monahul foloseşte şapte cuvinte de rugăciune, pe care le rosteşte atunci când munceşte, mănâncă sau stă şi […]

Sfaturi duhovnicești
575

Suntem adevărați doar atunci când plângem

Apostolul Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul însuși. Dar uneori se întîmplă că nici noi înșine nu mai știm ce e în sufletul nostru. Oamenii au atîtea fețe încît nu îți poți da seama care e cea adevărată. Poate că cea care persistă cel […]

Sfaturi duhovnicești
569

Cota zero a iubirii

Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire şi ură. Poate înclinaţi mai mult spre iubire, dar în orice caz, nu la măsurile la care ni se cere să avem iubirea faţă de oameni. În general, oamenii se […]