Provocările vremii
10431

25.000.000 de avorturi sau poporul care a avortat un popor

Câte avorturi s-au făcut în cei 25 de ani de la „revoluţie”? Câte avorturi s-au făcut în ultimii 50 de ani? Ei bine, mult mai multe decât cei în viaţă. Începând cu 1958 şi până în prezent s-au făcut aproape 25.000.000 de avorturi. Oameni buni, 25 de milioane de avorturi. Vorbim de întreruperi voluntare de […]

Familia
Familia
3870

„Ești mamă!”

Sunt clipe în care nu mai există nimic, nimic în afară de noi, noi amândoi – și stăm așa, față către față: eu aplecată spre el, el – înălțându-și iubirea la mine. Sunt clipe care nu se pot explica – nu ne spunem nimic, sau poate ne spunem, dar ce mai contează? Sau poate, doar, […]

Tineret
9818

Plânsul unei tinere necredincioase adresat părinților

O, mamă, m-ai învățat să trăiesc în această viață de parcă aș fi fost nemuritoare. Vai, tată, că nici tu nu mi-ai vorbit niciodată despre Dumnezeu, nu mi-ai spus că am un suflet nemuritor în mine, și că mai există o altă viață, una veșnică. Voi v-ați îngrijit numai de trupul meu, și v-ați luptat […]

Familia
Familia
8871

Destinată să trăiască – minunea supraviețuirii unui copil după avort

Data presupusă a naşterii era 25 decembrie. Dar ce poate face împotriva avortului o mică creatură neajutorată în pântecele mamei? Ce poate face mama acestei mici fiinţe când, forţată de împrejurări, ajunge pe mâini răuvoitoare? Ce pot face viitorii bunici, când fiica lor se îndepărtează tot mai mult de ei? Următoarea relatare a fost prezentată […]

Familia
Societate
3500

Dumnezeu răsplăteşte mai mult atunci când n-aştepţi răsplată

Andrei Kudreavtzev, un locuitor al orașului Omsk din Rusia în vârstă de 31 de ani, a devenit celebru în orașul său după ce de unul singur a început să crească cei 6 copii ai săi. În viața bărbatului a avut loc o mare tragedie. Soția lui a murit de cancer, lăsându-l văduv… Jurnaliștii au făcut câteva […]

Familia
3577

Drumul mântuirii este un drum al crucii

De ce în timpul cununiei, când tinerii înconjoară analogul, se cântă „Sfinţilor mucenici…”? Această cântare ne aminteşte că drumul mântuirii este un drum al crucii. Sfinţii Părinţi ne spun că dacă vrem să ne mântuim, trebuie să ne pregătim să înfruntăm ispitele. Căsnicia este o viaţă mărturisitoare, în care soţii îşi vor arăta credinţa prin […]

Familia
2137

Părinţii să-şi educe copiii încă din leagăn

Părinţii să-şi educe copiii încă din leagăn, să-i înveţe frica lui Dumnezeu, să taie pornirile lor cele rele, să nu le „caute în coarne” şi să nu le satisfacă dorinţele şi gusturile rele. Ceara moale ia orice formă: şi tu poţi să faci ce vrei din copilul mic. Literele scrise pe hârtie curată rămân neşterse: […]