Educația creștină
7656

Dumnezeu nu-i uită pe cei ce-L caută – povestea bătrânei Ana

Ne mirăm, atunci când nu suntem indiferenţi, cum de Dumnezeu mai ţine această lume, în care păcatul creşte de la o zi la alta. O ţine pentru robii Săi, care Îl află . O astfel de persoană a fost o femeie simplă şi deosebit de săracă. Starea ei duhovnicească a rânduit Dumnezeu să se vădească […]

Sfaturi duhovnicești
5625

GIND ȘI ÎNDEMN DUHOVNICESC LA ÎNCEPUTUL POSTULUI CRĂCIUNULUI

Două cuvinte evanghelice aș pune la inimile frățiilor voastre la început de post. „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18, 3). Nu putem primi pe Pruncul pruncilor dacă noi înșine rămânem „îmbătrâniți în rele”, învârtoșați de patimi și încărcați de toată alergătura de […]

Educația creștină
4595

Fiţi îngăduitori cu cei care vin la biserică…

Mitropolitul Antonie de Suroj povestea, cum a vorbit el la o liturghie despre următoarele lucruri: „Aseara, în biserica noastră, a intrat o femeie cu un copil. Femeia era îmbrăcată în pantaloni şi avea capul neacoperit. Cineva i-a făcut observaţie. Şi femeia a plecat. Nu cunosc cine i-a făcut observaţie, dar îi poruncesc acestui om, până […]

Familia
5803

E în firea femeii ca atunci când se simte iubită, să se supună bărbatului ei

Da, sunt femeie și vreau să-mi asum toată slăbiciunea de femeie, în dorința ei de a fi alături de bărbat. Există o nevoie în femeie, în orice femeie, ca o dependență, de a fi alături de bărbat, de a fi în preajma lui. De a se simți protejată. Și orice femeie își dorește să fie […]

Educația creștină
8513

Boala copilului este pedeapsa pentru păcatele părinţilor?

Din experienţă, ştim totuşi că boala copilului este pedeapsa pentru păcatele părinţilor. Pot fi păziţi copiii de astfel de boli? Sigur că bolile sunt diferite. Există unele care, cu siguranţă, au sursa în păcatele părinţilor. Acestea sunt cele care se produc din cauza faptului că părinţii fumează, beau excesiv sau nu se abţin, încălcând porunca […]

Sfaturi duhovnicești
5109

De ce nu-l chemi pe Sfântul Mina, care are această „specializare”?

– Gheronda, foarte des pierd lucruri şi după aceea îmi trebuie multă vreme ca să le caut. – De ce nu-l chemi pe Sfântul Mina, care are această „specializare”? Sfântul Mina descoperă imediat ceea ce pierdem, fără să aibă multe pretenţii. Odată, când eram în viaţa de obşte, mi-am pierdut cheile de la chilie – […]

Educația creștină
4015

Cum câstigă diavolii sufletele

Eu sunt diavolul desfrâului, al luxului și al sulemenirii. Pe toate drumurile mă plimb vesel, zâmbesc la toate răspântiile, mă odihnesc şi mă răsfăț cel mai mult la petreceri, îndulcesc ochii tinerilor, sparg vasele cele mai cinstite, înşel minţile cele mai lăudate. Stau neizgonit chiar în casele căsătoriţilor, nu sunt departe nici de casele văduvelor, […]

Sfaturi duhovnicești
11203

Păstraţi-vă curate aşa cum Dumnezeu v-a lăsat…

Cu gândul la Dumnezeu vă port în inimă pe toţi, cu cele mai frumoase nădejdi ce mi-au înflorit în suflet după atâţia ani de suferinţă mare şi fericită. Ce bucurie mai mare poate trăi omul pe această lume, decât aceea de a se simţi în slujba binelui şi a iubirii, conştient de nimicnicia şi păcătoşenia […]

Societate
8025

Sindromul „prinți și prințese” a luat amploare – copii distruşi cu vorbe dulci

Apelative precum „prinț” sau „prințesă”, adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepție falsă despre realitatea înconjurătoare, iar în adolescență sau maturitate vor dezvolta deviații comportamentale destul de serioase și nu se vor putea adapta societății actuale, este de părere psihologul Iuliana Fűlaș. Mai mult decât atât, spune specialistul, copiii care dezvoltă […]

Familia
5832

Copiii noştri vor fi ceea ce suntem noi

Copiii noştri sunt viitorul nostru. Să formăm copiii, să postim împreună cu copiii noştri; dacă murim acum, copiii noştri să aibă un exemplu de la noi, oameni tineri: tatăl meu postea, mama mea postea, mama mea făcea mâncare aşa, bunica mea aşa prepara mâncare în post, aşa făceau ei. Şi atunci, chiar dacă în timp […]