Postul Mare
1835

Sâmbetele morţilor din Postul Mare

A doua, a treia şi a patra sâmbătă din Postul Mare sunt zile de pomenire generală a celor răposaţi, părinţi şi fraţi ai noştri, adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. După cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, suntem datori să-i iubim pe apropiaţii noştri, ca pe noi înşine, iar în rugăciunile pentru cei răposaţi […]

Postul Mare
14501

Se zămislesc copii în post?

Câteva familii destul de evlavioase mi-au adresat această întrebare. Inițial nu am atras atenția, dar când am observat că nu e vorba de câteva familii, ci de o preocupare în masă, am decis să vin cu o notă explicativă. Fiind știut că postul presupune și interdicția de a te apropia trupește, nici nu mi-a trecut […]

Comentariile zilei
120

Gîndurile rele sunt ca un bulgăr de zăpadă

Ați văzut vreodată cum un bulgăre mic de zăpadă, pe care îl poți strînge în o mînă, poate deveni o minge mare de zăpadă? Dacă începi să rostogolești bulgărele mic de zăpadă prin omăt, pe măsură ce se rostogolește, el prinde formă, îi crește masa, dimensiunile și la un moment dat poate fi o pacoste, […]

Comentariile zilei
Postul Mare
3889

Tragicul zilelor noastre e că permanent suntem tentați să transformăm sărbătorie în evenimente, iar evenimentele în știri

Pentru noi cei care permanent ne rotim împrejurul axei „vechi-testamentară”, evitând de fiecare dată o închinare în Duh și Adevăr, Biserica ne rânduiește perioade premergătoare Postului și Sărbătorilor Împărătești. Ce nu observăm noi e că prin acestea ( sărbători, posturi) ni se amintește de fiecare dată despre o postire și o sărbătoare continuă. Biserica niciodată […]

Istoria Bisericii
5508

Centenarul Marii Uniri. Mitropolitul Visarion Puiu – Director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al Mănăstirilor din Basarabia

Mitropolitul Visarion Puiu s-a născut în orașul Pașcani la 27 februarie 1879. După absolvirea claselor primare urmează studiile la Seminariile din Roman şi Iaşi, la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Academia Duhovnicească din Kiev, a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări în care a abordat probleme de educaţie şi morală creştină, […]

Comentariile zilei
142

„Va veni vremea când oamenii se vor recunoaște după felul în care înțeleg singurătatea”

Singurătatea a fost și rămîne o temă fundamentală a literaturii, chiar și pentru faptul că actul scrierii este unul întru totul singuratic. Oamenii scriu atunci cînd sînt singuri. Majoritatea scriitorilor au avut nevoie de singurătate pentru a scrie, iar atunci cînd scrierile erau dictate scribilor ele oricum reflectau gînduri și meditații la care autorii ajungeau […]

Comentariile zilei
4142

Portalul www.altarulcredintei.md are 150 000 de abonaţi

Acum doi ani, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir şi susţinerea Episcopului Ioan de Soroca, vicar mitropolitan, a fost lansată versiunea electronică a publicaţiei periodice “Altarul Credinţei”.  Portalul www.altarulcredintei.md a ajuns printre cele mai solicitate publicaţii ortodoxe, zilnic fiind postate zeci de materiale de zidire sufletească şi care reflectă din viaţa Bisericii Ortodoxe din Moldova. Zilnic portalul este […]

Postul Mare
6168

Cum s-ar cuveni mai bine să postim?

Am intrat în Postul cel Mare. O tânără mi-a adresat o întrebare firească, pe care, probabil, multă lume și-o pune: „Cum s-ar cuveni mai bine să postim?”. Mă bucur că avem tineri care sunt gata să se nevoiască, fiind responsabili și de felul cum o cere rânduiala Bisericii. Ar trebui să înțelegem că, deși postul […]

Sfaturi duhovnicești
614

Pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi

E ultima lună de iarnă, dar pentru noi primăvara deja a început. Pentru cei ce se numesc cu numele lui Hristos, primăvara nu începe cu Legenda Mărțișorului, nici nu adie a muguri înverziți. Ea începe odată cu lucrarea mântuitoare a Postului Mare, când sufletul, pătruns de o profundă cunoaștere de sine, iradiază lumina și bucuria […]