Comentariile zilei
2430

Un creştin trebuie să se afle permanent în mişcare, ca să nu fie prins de puterea celui rău

De foarte multe ori oamenii, aflându-se într-o situaţie nefastă, încep a învinui pe toţi cei din jur sau spun că ceea ce li s-a întâmplat se datorează unui oarecare moment, care nu era posibil de evitat. Dar în realitate, majoritatea întâmplărilor nedorite, fie cele spirituale, fie cele materiale şi trupeşti, sunt cauzate de care-vai acţiuni […]

Comentariile zilei
2471

Drumul de la comunicare la cuminecare (II)

Comunicarea persupune mai multe înțelesuri. Sunt niște principii de bază, care se sprijină reciproc. Dacă e dificil a învăța să comunicăm cu semenii, pe care îi vedem și îi simțim la propriu, atunci cu atât mai greu ne este să vorbim cu Dumnezeu. Sunt niște vârste ale comunicării. Când îl descoperim pe Dumnezeu pornim de […]

Comentariile zilei
1965

Preotul Daniil Bandurovschi – acuzat de activitate antisovietică

 Daniil Bandurovschi s-a născut la 17 decembrie 1917, la Chișinău. Tatăl său, preotul Pavel Bandurovschi, în anii 30 ai sec. al XX-lea era slujitor la biserica din Chebabcea, jud. Cetatea Albă. După absolvirea claselor începătoare, tânărul Daniil studiază la Seminarul Teologic din Ismail, pe care îl absolvește în anul 1938. Își continue studiile la Facultatea […]

Comentariile zilei
2424

Mesaj de felicitare adresat PS SILUAN, Episcop de Orhei, cu prilejul celebrării a 3 ani de arhierie

Preasfinţia Voastră! Cu prilejul aniversării  a trei ani de la hirotonia arhierească, Vă adresăm urări de sănătate şi ajutor de la Dumnezeu, de pace şi bucurie, rugând pe Hristos Domnul să Vă călăuzească în lucrarea pastoral-misionară încredinţată, pe care o desfăşuraţi spre slava lui Dumnezeu şi binele Bisericii.  Vorbind despre cuvintele vieții cele veșnice (In. 6:68) și […]

Comentariile zilei
2793

Drumul de la comunicare la cuminecare (I)

Oamenii de astăzi tot mai puțin comunică unul cu altul. Dar și mai puțin comunică cu Dumnezeu. Nimeni nu-și dorește o comunicare seacă, lipsită de suflet și de interes. Și doar atunci când începem a vorbi cu Dumnezeu suntem în stare să comunicăm mai firesc și mai sincer cu aproapele nostru. Pentru că astfel se […]

Comentariile zilei
2397

Bucuria de a trăi

Astăzi, trecând prin centrul Chișinăului, am observat că mai toată lumea care îmi apărea în față era cumva posomorâtă, obosită, supărată chiar. Nu știu de ce în ultima vreme lumea îmi pare lipsită de poftă de viață. Vezi că e grăbită, îngândurată, și te apasă tristețea ce o citești pe tot mai multe chipuri. Mă […]

Comentariile zilei
260

Curajul este dragostea, care pentru Dumnezeu, poate răbda totul…

Nu există curaj fără dragoste, cum nici nu poți iubi fără a da dovadă de curaj. Nu poți să-ți asumi creștinismul fără a tinde să valorifici în sufletul tău aceste virtuți. Fără curaj nu putem să înaintăm și nici nu putem rămâne fermi în alegerile noastre. Anume curajul și demnitatea de creștin l‑au făcut pe […]

Comentariile zilei
2807

Ce este indiferenţa?

„Indiferența e un păcat, indiferența înseamnă egoism și, mai mult decât atâta, indiferența înseamnă pactizarea cu răul, înseamnă promovarea răului, înseamnă lipsa iubirii, înseamnă păcat împotriva iubirii. Să nu se confunde datoria creștinului de a iubi și de a ierta pe cel care-i greșește personal, cu datoria și cu dreptul de a lupta pentru a […]

Comentariile zilei
5175

Să revenim la adevăratele hramuri!

Toamna este asociată nu doar cu strângerea roadelor, dar şi cu numeroasele hramuri ale bisericilor din micuţa noastră ţărişoară. Din luna septembrie până la începutul Postului Crăciunului lumea tot hrămuieşte. Unii serbează Naşterea Maicii Domnului (pop. Sfânta Marie Mică), alţii Acoperământul Maicii Domnului (pop. Pocroavele). Unii îi au drept protectori pe Cuvioasa Parascheva, Sf. Dumitru, […]

Predici
9324

Cuvânt la Acoperământul Maicii Domnului

„Astazi, poporul cel binecredincios, luminat praznuind, umbriți fiind prin venirea Ta, Maica lui Dumnezeu, și cautând către preacinstita icoana Ta, cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul Tău Acoperământ și ne scapă  de tot răul, rugând pe Fiul Tău, Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.„ Femeie, iată fiul tău! (Ioan 19,26). Sunt printre […]