Actualitate

Cât de minunat ajunge să vadă totul acela care se curăţeşte mereu!

106

Sufletele curate sunt gata să-şi recunoască şi vinovăţii pe care nu le au. Sunt gata să-şi ceară iertare şi pentru păcatele pe care nu le-au făcut; sunt gata să-şi spele şi ceea ce nu şi-au întinat, fiindcă smerenia lor îi face să creadă că oricând ar putea să facă şi ei aşa ceva şi nu tăgăduiesc niciodată că nu ar putea fi în stare să cadă.

Un suflet curat este numai acela care se curăţeşte neîncetat pe sine şi care umblă neîncetat să curăţească şi pe alţii. Sufletul care nu luptă mereu spre o şi mai mare curăţire a sa şi a altora o va pierde curând şi pe cea pe care i se părea că o are. Ce minunat este sufletul liniştit, care face voia lui Dumnezeu în chip smerit şi cumpătat: nici mai devreme, nici mai târziu, nici mai mult, nici mai puţin. Căci Domnul Care a poruncit ştie adevărul şi numai atunci facem bine, când facem întocmai cum ne-a spus. Cât de minunat ajunge să vadă totul acela care se curăţeşte mereu! El devine ca sticla ferestrelor curate sau a ochianului şlefuit, prin care se poate vedea desăvârşit totul.

Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 181


Articole Asemănătoare
8633

Mitropolitul Augustin de Florina – Predică la vindecarea demonizatului din Gadara

Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor (Luca 8:26) S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malul răsăritean al Ghenizaretului. Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar, deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau să împlinească poruncile Lui. Aveau […]

Articole postate de același autor
289

Toţi cei ce umblă după plăceri, nu vor scăpa de primejdii căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe

Vremea de luptă are o clipă de mare cumpănă, şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de “Doamne Iisuse…”, i se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. Aici e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărădelege. Deci, mintea căzută în hotarul fărădelegii, dă încuviinţarea ei voinţei, căreia încă-i suflă vicleanul boarea ameţirii. […]