Cu câțiva ani în urmă, într-o dimineață, m-am pregătit să merg la frizerie, pentru că după-amiază trebuia să plec la Londra. Însă după ce am citit una din scrisorile primite, am aflat că nu mai trebuie să merg acolo. Am decis să amân și vizita la frizerie.
Atunci am auzit în mintea mea cuvintele: "Du-te la coafor ..." Nefiind în stare să le suport, am pornit către frizerie. Coaforul meu se confrunta cu numeroase probleme și câteodată reușeam să-l ajut.
Nu am reușit să deschid bine ușa că a exclamat: «Cât de mult m-am rugat ca să veniți astăzi!» Și într-adevăr, dacă aș fi ajuns cu o zi mai târziu, nu l-aș fi putut ajuta. Eram uimit; așa rămân și acum. Desigur acest lucru nu poate servi drept o dovadă incontestabilă. Există coincidențe. Probabil există și telepatie.
Am stat la patul unei bolnave care literalmente era devorată de cancer. Pentru ca să-i schimbe cât de cât poziția corpului, era nevoie de ajutorul a trei persoane. Medicii i-au promis câteva luni de viață; surorile (care întotdeauna știu mai bine) - câteva săptămâni.
Un om bun s-a rugat pentru ea. Un an mai târziu, ea putea păși pe cărări abrupte, iar radiologul său a spus: "E o adevărată minune". Poate fi și o minune, însă nu și o dovadă.
Toți medicii sunt de acord că știința lor nu este exactă. Prognozele medicale nu se adeveresc și fără ca să se întâmple minuni. Într-un cuvânt, dacă doriți, aveți tot dreptul să nu credeți în legătura dintre rugăciune și vindecare.
Apare întrebarea: "Care dovadă este incontestabilă?" Răspunsul este simplu: spre deosebire de știință, în cazul dat nu există și nici nu pot exista dovezi. Unele fenomene sunt dovedite de uniformitatea experienței noastre. Legea gravitației este o lege, pentru că nimeni dintre noi nu a văzut ca corpurile să nu i se supună. Totuși, chiar dacă toate cele pentru care se roagă oamenii s-ar întâmpla, aceasta nu ar dovedi ceea ce se numește puterea rugăciunii.
Rugăciunea este o cerere, o rugăminte. Esența rugăminții, ce o deosebește de un ordin, este faptul că poate fi atât luată în seamă, cât și nu. Când Atotştiutorul aude cererile unor creaturi destul de proaste, El, desigur, poate să nu le îndeplinească. "Succesul" permanent al rugăciunii nu este o dovadă în favoarea creștinismului. Mai degrabă e o magie, care reprezintă capacitatea unor oameni de a influența în mod direct evoluția evenimentelor.
Fără îndoială în Evanghelie există cuvinte care la prima vedere, promit că toate rugăciunile noastre vor fi împlinite. Însă există și altceva. Cel mai Bun dintre toți rugătorii a cerut ca să treacă de la El paharul. Nu a trecut. Astfel ar trebui să uităm despre ideea că rugăciunea ar fi un "remediu sigur".
Multe fenomene și legi nu sunt dovedite prin experiență, ci prin experimente, verificări pregătite artificial, pe care noi le numim "experiment". Am putea să experimentăm în cazul rugăciunii? Nu mă voi opri asupra faptului că adevăratul creștin nu va participa la asemenea lucruri, pentru că spus este: "Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău". Ei bine, este interzis; dar e posibil?
Imaginați-vă că un anumit număr de oameni (cu cât mai mulți, cu atât mai bine) se vor învoi să se roage timp de șase săptămâni pentru toți pacienții din Spitalul A și să nu se roage pentru pacienții din Spitalul B. Se vor calcula rezultatele și se va vedea că în primul spital există mai multe vindecări și mai puține decese. Din motive de rigoare științifică s-ar putea repeta experimentul de mai multe ori în mai multe locuri.
Însă nu înțeleg cum poți să te rogi în astfel de condiții. "... Cuvintele fără gânduri nu ajung niciodată la ceruri", spune împăratul din Hamlet. Să spui cuvintele rugăciunii și să te rogi nu este nici pe departe același lucru; de altfel pentru acest experiment ar fi la fel de potriviți și papagalii instruiți. Dacă vindecarea nu reprezintă scopul nostru, nu ne vom putea ruga pentru ea.
În afara experimentului, în împărăția rugăciunii, nu există nici un motiv să dorești vindecarea unor pacienți, nu și a celorlalți. Citiți rugăciunile nu din milă, ci din curiozitate științifică. Ce nu ar face limba, buzele, genunchii, voi nu vă rugați. Astfel, nici un experiment nu va putea dovedi sau respinge nimic. De fapt acest lucru nu ar trebui să ne întristeze, dacă ne amintim că rugăciunea este o rugăminte și o vom compara cu alte cereri.
Noi ne rugăm și cerem nu doar de la Dumnezeu, ci și de la apropiații noștri. Îi rugăm să ne transmită sarea, să ne mărească salariul, să ne hrănească pisica când suntem plecați, să răspundă dragostei noastre. Uneori reușim să-i facem să accepte, alteori – nu. Cu toate acestea, chiar și când avem noroc, nu ne va fi deloc ușor să demonstrăm cu rigoare științifică legătura dintre cerere și consimțământ.
Există posibilitatea ca vecinul și singur să fi hrănit pisica, chiar dacă ați uitat să i-o cereți. Sau șeful să vă mărească salariul din frică să nu plecați în altă parte. Cât despre dragoste, sunteți sigur că ați fi cerut, dacă minunata doamnă nu v-ar fi ales cu mult timp în urmă?
Șeful, prietenul, soția vă pot spune și chiar crede că au făcut acest lucru anume de atât că i-ați rugat; putem să nu ne îndoim că ar avea dreptate. Însă încrederea noastră nu se bazează pe experiența științifică. Ea apare în urma unei relații personale. Nu cunoaștem "ceva despre ei", îi cunoaștem pe ei.
Convingerea că Dumnezeu ne aude întotdeauna și uneori ne îndeplinește rugăciunile este generată în același mod. Cel care cunoaște bine o persoană va înțelege mai bine, dacă din cauza cererii sau din alt motiv acesta a făcut ceea ce-și dorea. Cel care-L cunoaște bine pe Dumnezeu, va înțelege mai bine, dacă El m-a trimis la coafor ca răspuns la rugăciune.
Mai mult decât atât, însăși întrebarea este pusă incorect, ca și când rugăciunea ar fi o vrăjitorie sau un fel de automat. În realitate reprezintă fie o auto-înșelăciune pură, fie o comunicare personală între o creație incompletă, asemenea unui embrion, și un Creator perfect. Rugăciunea ca cerere, ca rugăminte reprezintă doar o mică parte a acestei comunicări. Smerenia este pragul ei, evlavia - altarul, bucuria întru Dumnezeu, hrana sa. Când comunicăm cu Dumnezeu, răspunsul său la rugăciune este doar o consecință, nu și cel mai important lucru.
Cu toate acestea rugăciunea de cerere este permisă și chiar poruncită: " "Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi"". Totuși nu este atât de simplu. S-ar părea că Atotştiutorul n-are nevoie de sfaturile noastre, Atotmilostivul, de îndemnurile noastre. Însă în mod similar El n-are nevoie de intermediari, nici vii și nici neînsuflețiți. El ar putea să ne întreție viața fără hrană sau să ne dea pâine, ocolind fermierii și brutarii, să ne ofere cunoștințe, ocolind profesorii, să ne dăruiască credință, ocolind predicatorii.
Cu toate acestea El permite atât pământului, vremii, animalelor, cât și gândurilor și voinței noastre să conlucreze cu El. "Dumnezeu,"spune Pascal, "a rânduit rugăciunea pentru a-i dărui creației Sale o cinste deosebită: să reprezinte cauza". Și nu doar în rugăciune, El ne oferă această cinste în toate acțiunile noastre. Este uimitor faptul că rugăciunea mea poate afecta viața; nu mai puțin (și nici mai mult) surprinzător că ea poate fi influențată de acțiunile mele.
Mi se pare că Dumnezeu nu face ceea ce ne poate încredința nouă, oamenilor. El ne spune să facem neîndemânatic și încet ceea ce ar putea face rapid și deosebit de bine. El ne îngăduie să ignorăm voințele Sale și ne rabdă dacă nu reușim să le îndeplinim. Probabil că ne închipuim foarte vag cum conlucrează ultima, deși libera voință, cu voia Celui Atotputernic. S-ar părea că Dumnezeu mereu Se reține, de parcă ar fi nevoit să renunțe într-una de la tron.
Nu suntem doar consumatori sau spectatori, am fost onorați să participăm la jocul Domnului. Poate că e doar o faptă a Creației care se întâmplă înaintea ochilor noștri? Astfel, anume așa creează Dumnezeu ceva - deși nu, creează dumnezei! - din nimic.
Tind să cred că așa stau lucrurile. Însă în cel mai bun caz, este doar un model sau un simbol. Indiferent de ce ni s-ar spune, toate sunt doar o asemănare, doar o pildă. Adevărul așa cum este, e inaccesibil minții noastre. Să ne bucurăm și de puțin, să îndepărtăm pildele și asemănările rele.
Rugăciunea nu este o mașină. Nu este nici magie. Rugăciunea nu este un sfat oferit lui Dumnezeu. Ca și oricare altă acțiune a noastră, ea este legată de acțiunile lui Dumnezeu, fără de care toate cauzele pământești nu înseamnă nimic. Este și mai periculos să credem că acei al căror rugăciuni sunt îndeplinite sunt favoriții lui Dumnezeu, care au influență la curtea Sa. Rugăciunea de îndepărtare a păharului ne dovedește că nu este așa.
Un bun și experimentat creștin mi-a spus următoarele cuvinte: "Am văzut multe rugăciuni îndeplinite și multe minuni, însă de obicei li se întâmplă începătorilor - înainte sau imediat după convertire. Cu cât mai mult vei înainta pe calea creștină, cu atât mai rar ți se va întâmpla. "
Reiese că Dumnezeu îi lasă fără răspuns pe cei mai buni prieteni ai Săi? Ei bine, Cel mai bun dintre cei mai buni a exclamat: "De ce M-ai părăsit?" Când Dumnezeu a devenit Om, Omul acesta a fost mângâiat mult mai puțin decât noi, mai puțin decât toți. E o mare taină și chiar dacă aș putea, nu aș îndrăzni s-o dezleg.
Vom face altceva: când, contrar probabilității și speranței, se îndeplinesc rugăciunile celor asemenea nouă, să nu ne mândrim. Dacă deveneam mai puternici și mai maturi, nu mai eram tratați cu aceeași blândețe și grijă.
Clive Staples Lewis
Sursa pravmir.ru
Traducere și adaptare Coloana infinitului
