Omul și savantul Andrei Eșanu- plin de virtuți creștine- nu este străin istoriei și credinței străbune. Smerenia, ascultarea, dragostea și înțelepciunea îl caracterizează. Te uiți și te minunezi, cît de puternic poate fi omul care merge în pas cu Domnul. Nu întâmplător Sfântul Ioan de Kronștadt spunea: ,,Când ești cu Dumnezeu, Dumnezeu este cu tine''. Academicianul vine dintr-o viță credincioasă. Toate rudele erau îmbisericite, dar nu prea aveau unde merge, căci an de an se tot închideau bisericile din împrejurimi.
Din tinerețe academicianul Andrei Eșanu caută și studiază izvoarele creștine. De atunci a și înțeles că toate pornesc dintr-un izvor sacru și sunt rânduite după un plan perfect, că lumea nu poate fi produsul întâmplării. Trăind cu ziua de azi, pune multă nădejde că va veni și cea de mîine. Este creștinul-cercetător care caută, asemenea monahilor din toate vremurilor, un refugiu, pe care îl găsește în scrierile ecleziastice, le scoate la lumină din negura anilor ca ele peste veacuri să spună adevărul despre neam și despre credință.
Cea mai aproape de sufletul cercetătorului este istoria bisericească, căci este una îmbibată de dragoste plină de jerfire. Astfel, academicianul Andrei Eșanu se jertfește pe altarul credinței dreptmăritoare întru care a fost crescut și educat, iar astăzi îl vedem deja în postură de bun dascăl și îndrumător.
În primăvara anului 1994 s-a făcut întuneric. Cercetătorul Eșanu a trăit o adevărată dramă. Și-a pierdut vederea, nu și speranța. Unii s-au grăbit să pună cruce pe numele lui, dar alături îi erau toți oamenii dragi. Sigur, și Domnul a fost lângă el și L-a auzit.
Își amintește că a fost adus părintele Pavel Borșevschi de la biserica ,,Sf. Dumitru'' din capitală, care i-a făcut Sf. Maslu și l-a încurajat foarte mult.
De atunci rugăciunea, soția și radioul i-au fost nelipsite în fiece zi. Din acel moment i-a apărut o altă vedere, cea lăuntrică. Este mult mai atent la ceea ce spune și la ceea ce i se spune. Și-a dezvoltat simțul și îți spune fără a vedea omul, de-i bun sau rău, de e sincer sau viclean.
Nu este singur, ci alături de soția sa Vlentina, cea care în toți acești ani i-a fost nu doar prietenă de viața, ajutor în toate, dar și ,,ochii'' săi, mâna sa dreaptă.
De atunci tema bisericească devine dominantă în preocupările sale științifice. Este în lumea duhovnicească de la Căpriana, Voroneț… iar din întunericul infernal ajunge la o lumină încă plină de ceață, însă uneori vede și câte o pată albastră.
,,Sper să ajung să văd raiul, căci de el e însetat fiecare dreptmăritor. Mulți de-a dreptul au ochi, urechi, dar nu le au pentru Domnul. Prin criza ce am trecut am dobândit alți ochi, am dobândit prieteni, am ajuns la adevărata Dragoste'', spune cu bucurie academicianul.
Maria Cucută-Rujină
