Mamele cu copii mici din Ghidighici se vor putea ruga în linişte, pentru că, la biserica "Acoperământul Maicii Domnului" din sat a fost amenajată o cameră pentru ei. Aceasta este dotată şi cu un televizor mare, astfel încât mamele să poată urmări slujba în direct, în timp ce au grijă de copii. Camera pentru micuţi a fost inaugurată astăzi.
Cei mai încântaţi de noua casă de rugăciuni sunt părinţii. Dacă până acum veneau cu micuții doar la sfârşitul slujbelor, de azi se vor putea ruga în linişte împreună cu ei:
"Nouă, într-adevăr, ne este greu, mai ales când stăm la uşă şi ei plâng, trebuie să ieşim afară, dar iarna e mai greu, îmbracă-l, dezbracă-l."
"Am mai fost plecat şi prin alte ţări şi am văzut. Sunt camere amenajate pentru copii, însă metoda de a arăta live slujba cu audio, cu video, o văd prima oară."
"Aici e foarte bine, pot s-o schimbi, să o hrăneşti, dacă ceva, e perfect. Cred că o să venim mai des deja."
Şi copiii sunt bucuroşi că vor avea o cameră a lor, unde se vor putea juca.
"Sunt mai multe scaune ca să nu te oboseşti, pentru oameni maturi cu copii ca să se aşeze să nu îi doară picioarele."
Camera pentru copii a fost amenajată din bani oferiţi de donatori, dar şi din sursele parohiei.
"Avem nevoie să le susţinem pe aceste mămici, ca ele să aibă şi un confort minim, standard, dar şi să aibă posibilitatea să se roage la liturghie, să asculte cuvântul Dumnezeu, să asculte Evanghelia, predica, toate cântările Sfintei Liturghii şi în final deja să meargă să se împărtăşească", a spus parohul bisericii din Ghidighici, Maxim Melinti.
Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" din Ghidighici a fost construită cu aproape două sute de ani în urmă.
sursa publica.md