Bucurie duhovnicească în parohia „Sf. Cuv. Muceniță Parascheva” din s. Gura Căinarului, Protopopiatul Florești

2782

La data de 8 august, cînd Biserica o cinstește în cîntări liturgice pe Sfînta Cuvioasa Muceniță Parascheva, creștinii din satul Gura Căinarului, Protopopiatul Florești au împărtășit bucuria serbării hramului bisericii, dar și sfințirea acesteia după perioada de reparație.

Cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la această aleasă împlinire de suflet a comunității a participat Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei, care în dimineața zilei a fost întîmpinat de către Protopopul de Florești, Prot. mitr. Ilie MUNTEANU și slujitorii prezenți.

În timpul vohodului mic, cu binecuvîntarea Întîistătătorului, parohul bisericii, Prot. Petru LISNIC, a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfînta Liturghie cu ușile împărătești deschise pînă la Heruvic, de asemenea și unii preoți fiind menționați cu distincții bisericești.

După ce a fost săvîrșit înconjurul bisericii, Episcopul IOAN a felicitat drept-măritorii enoriași cu frumoasa, sărbătoare, vorbindu-le despre nevoințele Sfintei Cuvioase Mucenițe Parascheva, totodată a evocat amintirea regretatului părinte Grigore LISNIC, care a păstorit această comunitate perioadă îndelungată, fiind și pentru preoții floreșteni un mare mentor duhovnicesc.

După slujbă, Preasfinția Sa a săvîrșit o panihidă la mormîntul vrednicului părinte Grigore.

Tot astăzi, credincio;ii au consemnat două sute de ani de la edificarea bisericii, iar ultima Liturghie arhiereasca a fost săvîrșită acum 92 de ani, la data de 21 decembrie 1924, de către Episcopul VISARION (Puiu).

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
3100

Sîmbăta Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron la Catedrala din Soroca

În prima sîmbătă a Postului Mare, dedicată Marelui Mucenic Teodor Tiron, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Ioan Gură de Aur, la care au participat mulțime de credincioși ai urbei. În cadrul slujbei divine, enoriașii s-au spovedit și s-au cuminecat […]

Articole postate de același autor
454

Care este rolul smereniei și al răbdării în rezolvarea conflictelor?

Smerenia, răbdarea sunt temelia vieţii de familie. Sfânta Evanghelie spune foarte clar: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13). Sfinţii Părinţi afirmă că Dumnezeu îngăduie oamenilor să sufere şi să aibă diverse încercări pentru a deprinde răbdarea. In mod special, acest lucru se referă la viaţa de familie. […]