Actualitate

Bucuria Nașterii, ziua a III-a: importanța ascultării, născută din smerenie

507

La Nașterea Domnului, cei dintâi chemați să vadă minunea au fost păstorii. Nu regi bogați, nici nu mari învățați, ci niște oameni simpli. Adică nu cei care au, nu cei care știu, dar cei care aud. Probabil nu au avut multe alte merite, dar au ascultat. N-au pus condiții, n-au cerut semne suplimentare, n-au amânat. Au mers „degrabă”.

Iată de ce Nașterea Domnului ne amintește, încă o dată, de importanța ascultării, născută din smerenie. Nu ca supunere oarbă, ci ca răspuns viu al omului la chemarea lui Dumnezeu.

Câți dintre noi suntem gata pentru o asemenea ascultare? Obișnuiți să explicăm totul, să controlăm, să verificăm și să decidem singuri, confundăm adesea ascultarea cu pierderea libertății. Trăim într-o lume în care a asculta a devenit greu, iar a răspunde fără condiții pare aproape imposibil.

Păstorii nu cer explicații, nu vor dovezi ştiinţifice, nu așteaptă să se lumineze de ziuă. Cred și pornesc. Ascultarea lor este simplă, curată, lipsită de orice pretenție.

În aceste zile de sărbătoare, să ne îngăduim să ascultăm mai mult decât să explicăm. Să încetinim pasul, să lăsăm zgomotul și să ne deschidem inimile către chemare.

Poate că nu ni se cere nimic complicat, ci doar să mergem, cu simplitate, acolo unde ne cheamă Dumnezeu. Iar dacă vom face acest pas, bucuria Nașterii ne va însoți în toate zilele.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1894

În Duminica a VI-a după Cincizecime Înaltpreasfinţitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, a oficiat, în Duminica a VI-a după Cincizecime, Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, în fruntea soborului de slujitori ai lăcașului sfînt şi în prezenţa mulţimii credincioşilor. La final, Ierarhul a adresat credincioşilor un cuvînt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică […]