Bogații care au găsit fericirea

558

A fost odată, într-un ținut îndepărtat, un om cu avere multă, numit Ilie. După douăzeci și cinci de ani de muncă, acest om a strâns o avere mare.

Toți ziceau:

– Ce fericit este Ilie! Are la avere de nu-i mai dă socoteală. N-are de ce să moară.

Mai multe nenorociri se abătură asupra casei lui și sărăci atât de mult, încât un vecin milos îl primi pe el și pe nevastă-sa să-l slujească în curte.

Într-o zi, i-au venit acestui om niște oaspeți.

– Văzură-ți – zise el – pe bătrânul care trecu acum?

– L-am văzut. Ei, ce-i cu el?

– Uite: a fost cel mai bogat din ținut.

– Tătucă – îl strigă unul din ei – vino să guști ceva cu noi!

Din vorbă în vorbă, îl întrebară cum se simte acum, când e sărac.

– Atâta vreme am căutat fericirea – zise el – și numai de doi ani am găsit-o, de când sunt aici.

– Glumești, i-au zis oaspeții.

– Nicidecum! Puteți s-o întrebați și pe bătrână. Ea vă va spune chiar mai bine decât mine.

O chemară pe bătrână și aceasta le spuse:

– Este adevărat. Am fost bogați și nu aveam pic de odihnă. Nici să vorbim, nici să gândim la Dumnezeu sau la izbăvirea sufletului nu aveam vreme. Și griji mari!

Acum avem timp să ne rugăm lui Dumnezeu și să ne gândim și la sufletul nostru. Cincizeci de ani am căutat fericirea și abia acum am găsit-o!

– Adevărat – zise și bătrânul – înainte eram niște proști, plângând pierderea averii, dar Dumnezeu ne-a arătat acum adevărul.

Oaspeții rămaseră pe gânduri.

Cât de dificil ne este să înțelegem că fericirea se găsește în simplitate, în sfânta simplitate.

„…Oamenii nu mai au capacitatea de a fi bucuroși și fericiți, pentru că nu mai sunt capabili să-i facă pe ceilalți bucuroși și fericiți”.

Omenirea confundă fericirea și bucuria, n-o mai deslușesc în adevăratul ei sens, au pervertit-o și în felul acesta nu are rezultatul scontat.

Cât de mult persistă în suflet bucuria că ai bucurat pe aproapele! Și are această persistență pentru că poartă în ea lucrarea divină – iubirea aproapelui. Dar numai în simplitate poate omul să dobândească aceasta – exact ca cei doi bătrânei din povestea de mai sus.

Sursa: romaniadiaspora.blogspot.ro


Articole Asemănătoare
196

Sunt unii bărbaţi care au femei rele de gură, gâlcevitoare. Cum să le rabde?

-Părinte, sunt unii bărbaţi care au femei rele de gură, gâlcevitoare. Cum să le rabde? -Ei, da ce să le faci? Dă-le la Dumnezeu pe toţi. -Dar dacă femeia-i desfrânată, ce să facă, să stea cu dânsa sau s-o lase? Dacă umblă cu alţii? -E-e-e, asta de-amu nu-i bun. Da ce să le faci? Da […]

Articole postate de același autor
267

Mare răspundere este pentru naş!

Omul mai are şi naşi. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că: „Dacă ar şti omul ce răspundere are la botez şi cununie, s-ar alerga mile întregi până să găseşti un naş”. Or, noi acceptăm să fim naşi oricum şi oricui. Căci ce am spus cu părinţii este valabil la naşi. Că naşii trebuie să-şi […]