– Gheronda, în ultima vreme am probleme cu inima, și mă tem să nu pățesc ceva.
Nu te teme, toți trebuie să avem ceva, pentru că dacă avem ceva, atunci stăm la picioarele lui Hristos, și-L rugăm ca să ne ajute.
– Gheronda, vă rog, rugați-vă pentru mine ca să mă fac bine.
Nu-ți este de folos să faci rugăciune pentru aceasta. Dacă faci răbdare cu credință în Dumnezeu, vei primi pensie de la Serviciul de Asigurări al lui Dumnezeu.
Odată un bolnav îl ruga pe Sfântul Pantelimon să-l facă bine, însă Sfântul nu-l vindeca. Acela însă a continuat să-l roage. În cele din urmă s-a vindecat.
Dar când a murit și a mers în cealaltă viață, a văzut că din pricină că se vindecase, a pierdut multe cununi. Atunci i-a spus Sfântului Pantelimon: “De ce m-ai vindecat, dacă ai știut că voi pierde cununile”? (Iată cum nici o rugăciune nu rămâne neîmplinită când o facem cu credință și cu toată inima.)
– Gheronda, în ceea ce privește sănătatea, până în ce punct trebuie să mă las în mâinile lui Dumnezeu?
Mai întâi să te încredințezi lui Dumnezeu, și apoi să te încredințezi omului, medicului.
– Cum trebuie să înfruntăm însă o boală grea?
Înainte de a ne încredința medicilor, să premeargă rugăciunea, privegherea, ca să ajute Dumnezeu, și să-i lumineze pe medici. Puneți și puțin untdelemn sfințit, beți puțină agheasmă, citiți vreun psalm.
– Gheronda, din pricina bolii, nu-mi pot îndeplini îndatoririle mele duhovnicești, și din această pricină mă mâhnesc.
Acum, când ești bolnavă, să nu faci nimic, nici Doamne Iisuse, nici metanii, ci numai să spui: Slavă Ție, Dumnezeule!, și aceasta este de ajuns.
– Acum când sunt bolnavă și sufăr, nu mă pot aduna în rugăciune.
În acest caz, rugăciunea se face cu osteneală și cu durere, cu nevoință, și de aceea este auzită mai repede decât rugăciunea pe care o faci atunci când ești sănătoasă. Să iubim puțin și durerea.
Să iubim puţin şi durerea. Boala este o mare binecuvântare pentru om. Când omul conştientizează aceasta, o primeşte cu bucurie şi cântă cu bucurie: „Binecuvânta-voi pe Domnul în toata vremea”.
Îmi aduc aminte de bătrânul Gavriil de la Karulia, care avea niste dureri de nesuportat… Iar când il cuprindeau durerile, începea să cânte. Stătea mereu întins jos. Adeseori spunea:
„Unii imi spun: «Cruce, Cruce!», dar cuie nu am. Ce fel de cruce este aceasta fără cuie?”.
– Câtă vreme a ţinut asta?
– Destulă vreme, vreo doi ani. Era singur cu desăvârşire. Şi să vedeţi, în partea de jos a chiliei sale se făcuse o crăpătura. Iarna intra pe acolo un curent prospeţel… Dar acela, în mijlocul durerilor şi al frigului, psalmodia şi slavoslovea pe Dumnezeu.
În boală, psalmodia (cântarea de psalmi) este medicament. Și grav bolnav să fie cineva, și să sufere mult, când aude o psalmodie, îl mai lasă puțin durerea. Dacă va putea și el însuși să psalmodieze puțin, atunci chiar se va distra. Iată, eu în noaptea asta am suferit mult, dar am cântat la diapazon. Tot curajul pe care l-am avut, l-am dat acolo. Și știi câtă putere mi-a dat această pslamodie?
din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013
