Actualitate

Biserica „Sfîntul Ierarh Mitrofan” a Mănăstirii Călărășeuca și-a sărbătorit ocrotitorul

2578

Cu prilejul hramului de iarnă al bisericii ”Sfîntul Ierarh Mitrofan” a Mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Călărășeuca, raionul Ocnița,  6 decembrie 2017, mulțime de credincioși s-au adunat pentru a participa la un fastuos serviciu divin oficiat de către Înalt Prea Sfințitul Agapit, Mitropolit de Moghileov-Podolskii și Șargorod, și Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.

La final, Înalt Prea Sfințitul Agapit, Arhiepiscop de Moghileov-Podolskii și Șargorod, a mulțumit Prea Sfințitului Nicodim și Prea Cuvioasei Maici Starețe, Egumenei Eufrosinia (Peșterean), pentru invitația de a liturghisi și a împărtăși împreună bucuria acestei frumoase zile de hram.

La rîndul său, Prea Sfințitul Nicodim a mulțumit Înalt Prea Sfințitului Agapit și celorlalți oaspeți dragi din Ucraina pentru prezența la hramul Mănăstirii Călărășeuca și pentru comuniunea liturgică, subliniind că în Hristos se realizează unitatea tuturor creștinilor, indiferent de naționalitate, iar bucuria ce o aduce această unitate nu poate fi împiedicată de bariere sau hotare pămîntești.

Toți credincioșii prezenți la slujbă au fost invitați să ia parte la o agapă de post în cinstea sărbătorii, pregătită cu mult drag de maicile de aici.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
147

Maica Domnului este acolo unde curg lacrimi fierbinţi

Puterea dumnezeiască a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu se manifestă nu doar în cutezanţa fără asemănare a rugăciunilor ei, dar şi în revărsarea necontenită şi nesecată asupra noastră a înaltei Ei milostiviri, nedespărţită de această cutezanţă. Ne putem da seama cât de mari sunt aceste rugăciuni, dacă facem următoarea comparaţie: îndurările care izvorăsc de la sfinţi, ca […]