Noi pomenim pe morţii noştri, pe înaintaşii noştri, pe cei pe care îi mai ştim cu numele şi pe cei pe care nu-i mai ştim, pe cei care au fost în neamul nostru şi au pierit, pe cei cărora li s-au făcut pomeni şi pe cei cărora nu li s-au făcut pomeni, pe cei pregătiţi şi pe cei nepregătiţi.
De aceea, Biserica adună pe fiii ei ‒ pe cei care vor, nu şi pe cei care nu vor. Biserica nu sileşte, Biserica numai îndeamnă. Biserica nu ne uită, ne pomeneşte, ne pomeneşte, ne pomeneşte... Şi chiar când se pierde numele, încă ne pomeneşte.
Pentru că atunci o să ridicăm colivele şi o să cântăm: „Veşnica pomenire”, adică să-i pomenească Hristos Dumnezeu în veci, când noi nu avem să-i mai pomenim. Amin.
Din Preot Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 78
