Actualitate

Biserica noastră din Moldova a fost binecuvântată cu un nou episcop – Preasfinţitul Siluan (Şalari) de Orhei, vicar mitropolitan

2393

În această zi, deosebit de importantă pentru Preasfinţia Voastră, în care prin harul şi mila Bunului Dumnezeu aţi fost hirotonit în treapta de Episcop, ne exprimăm alese sentimente de recunoştinţă şi de mulţumire, pe care le înălţăm, în primul rând, lui Dumnezeu, pentru că a binecuvântat Biserica ţării noastre cu un nou ierarh. 

Activitatea Preasfinţiei Voastre ca slujitor al Bisericii Ortodoxe din Moldova se defineşte cel mai potrivit prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel: “Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără timp…” (II Tim. 4, 2).  Astfel, vă dorim ca şi pe viitor acest îndemn paulin, de a lucra cu timp şi fără timp, să Vă călăuzească viaţa în slujirea şi propovăduirea Cuvântului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Domnul să Vă dăruiască râvnă în slujirea arhierească și mult ajutor în îndrumarea slujitorilor Bisericii și a credincioșilor ei. Harul Duhului Sfânt să se reverse cu îmbelșugare asupra Preasfinției Voastre, dăruindu-Vă roade alese și binecuvântate!

În numele tuturor colaboratorilor şi cititorilor PP „Altarul Credinţei”, Vă dorim din adâncul sufletului, cu sinceritate, ca Dumnezeu să Vă păzească de-a lungul vieţii, să Vă hărăzească mulţi ani, să Vă dăruiască multă putere, deoarece aveţi de împlinit încă multe lucruri pentru Biserica lui Hristos.

Întru mulţi şi fericiţi ani, Preasfințite Stăpâne!

Echipa PP "Altarul Credinței"


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
3185

Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sf. Ioan Scărarul) la Catedrala mitropolitană

Sute de credincioși au fost prezenți astăzi, în Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sf. Ioan Scărarul), la Catedrala mitropolitană din inima Chișinăului. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. În cuvântul său de învățătură rostit […]