Actualitate

15 februarie – hramul USM și Ziua tineretului ortodox

1905

E o frumoasă tradiţie ca de praznicul „Întâmpinarea Domnului” – hramul Universităţii de Stat din Moldova, să se adune mulţime de tineri și profesori.

Edificiu, care datează cu anul 1880, a fost zidit pentru tinerii învăţăcei. Astfel, Şcoala duhovnicească pentru băieţi, apoi Seminarul Teologic şi până nu demult Academia Teologică, au fost instituţiile ce au activat în preajma acestei biserici. Capela universităţii este un adevărat „laborator duhovnicesc” în formarea numeroaselor personalităţi ale Bisericii dreptmăritoare.

Slujba praznicală a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele Octavian Moşin, parohul bisericii.

În predica sa, părintele a explicat semnificația acestui praznic împărătesc: "Evenimentul Întâmpinării Domnului este un îndemn de a-L primi și a-L recunoaște pe Iisus Hristos ca Dumnezeu, așa cum L-au recunoscut bătrânul Simeon și prorocița Ana. Să-L primim în ființa noastră și în interiorul nostru, prin Sfânta Împărtășanie; să-L primim pe Hristos în sufletele noastre, să conducă El viețile noastre, iar noi să trăim o viaţă cu şi întru Hristos.

Totodată, la 15 februarie Biserica celebrează Ziua Tineretului Ortodox, prilej de reflectare asupra comportamentului şi scopurilor tânărului contemporan. Astăzi avem tot mai mulţi tineri care merg prin viaţă cu Hristos. Vedem că credința semănată în aceste tinere vlăstare încolțește, că viața este frumoasă, că lumea e bună, e plină de dragoste... depinde cum o privim şi ce dorim de la ea."

La finele slujbei a avut loc sfinţirea lumânărilor conform unei rânduieli aparte, iar credincioşii au fost binecuvântați cu agheasmă.

Tot astăzi un grup de profesori ai Universităţii de Stat din Moldova au fost menţionaţi cu diplome de recunoştinţă, pentru implicare activă în programele de master cu caracter creştin din cadrul universităţii.

La slujbă au fost prezenți și masteranzii anului II de la programul ”Studii filologice și spiritualitate creștină”, care au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru orele de curs realizate, urmând să elaboreze tezele de masterat.

La eveniment au participat și câțiva slujitori modoveni care își duc ascultarea în nordul Italiei, precum și 30 de familii social-vulnerabile, care au fost mângâiate cu o masă caldă și cu daruri de sărbătoare.


Articole Asemănătoare
2570

Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului” din Chișinău: invitat etologul Dorian Furtună

În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește se citește Acatistul Sf. Duh, pentru luminarea minţii şi reuşită la învăţătură, ora 18.00, după au loc tradiționalele Seri duhovnicești – discuţii cu tinerii la diverse teme duhovniceşti, ora 19.00. În ziua de miercuri, 17 februarie, ora 19.00, la […]

Articole postate de același autor
3145

Adresează-te Domnului

„Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi. (Luca 11, 3) Mai departe, în rugăciunea Domnească urmează trei cereri care se referă la om și la nevoile lui. Cât de mult se îngrijește Tatăl de hrana fiilor Săi „păinea îngerească”, trimițând de-a dreptul din cer, zilnic, această pâine. A făcut să țâșnească […]