Biserica „Adormirea Maicii Domnuluiˮ din Căușeni, redeschisă publicului după restaurare

180

Biserica „Adormirea Maicii Domnuluiˮ din Căușeni, unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din țară, a fost redeschisă publicului după o perioadă de restaurare. Monumentul istoric de importanță națională, care datează  din secolele XVI-XVIII, a fost restaurat cu finanțarea din partea poporului american și contribuția Guvernului Republicii Moldova. Acesta este cel mai mare proiect de restaurare și conservare a unui monument finanțat de SUA în Moldova, transmite IPN.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a comunicat că, în pofida trecutului trist, când biserica a fost transformată de autoritățile sovietice în hambar, o mare parte din frescele interioare, post-brâncovenești din secolul al XVIII-lea au fost salvate. „Este o veste bună pentru noi toți, dar mai ales pentru locuitorii din orașul Căușeni, istoria și identitatea căruia este strâns legată de acest loc. Biserica, devenită muzeu, pune Căușeniul pe harta turistică a țării, dar și a regiunii, mai ales că este singura biserică din țara noastră al cărui interior este în întregime acoperit de picturi”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a menționat că asemenea lăcașuri unice „ne fac mândri și ne unesc, așa cum uniți au fost în credința în Dumnezeu înaintașii noștri care au ridicat această biserică, noaptea, în ciuda oricăror riscuri”. „Vom continua să păstrăm și să îngrijim tradițiile și monumentele noastre și să le promovăm în toată lumea”, a mai spus președintele.

Pictura murală a bisericii a fost restaurată pe parcursul a șapte ani de către o echipă de restauratori din România.

Proiectul de conservare și restaurare a bisericii, aflată în custodia Muzeului Național de Artă al Moldovei, a fost coordonat de Centrul de Cercetări Arheologice din Republica Moldova. Acesta a fost realizat cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA în Republica Moldova, acordat din Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturii. Totodată, lucrările de infrastructură, sistematizare și amenajare a terenului aferent, precum și cele de reconstrucție a spațiilor auxiliare și instalare a sistemelor inginerești au fost coordonate de Muzeul Național de Artă al Moldovei, din mijloace financiare din bugetul de stat.

Lăcașul este înscris în Registrul Monumentelor Republicii Moldova, ocrotite de stat.

Sursa: ipn.md


Articole postate de același autor
1090

Episcopul Ioan al Sorocii a sfințit noua biserică „Cuvioasa Parascheva” din localitatea Stația Cobîlea, raionul Șoldănești

Preasfințitul IOAN, Episcop al Sorocii a sfințit marți, 27 octombrie 2020, noua biserică „Cuvioasa Parascheva” din localitatea Stația Cobîlea, raionul Șoldănești. Alături de arhiereul vicar s-au rugat prot. mitr. Nicolae CRAVEȚ, protopop de Soroca, prot. mitr. Vasile ROTARI, protopop de Șoldănești, Egumena VERA (Spinei), stareța mănăstirii Cușelăuca, prot. mitr. Petru SPINEI, duhovnic al mănăstirii Cușelăuca, […]