Acesta este drumul pe care îl iau , anual, mii sau poate chiar zeci de mii de femei din România cu speranța de a pune un bănuț deoparte…pentru copii, nepoți, datorii sau pentru un trai la limita decenței.
Ceea ce nu știu mulți ( uneori nici propriile familii, decât până ajunge să fie prea târziu), e că meseria asta te dezbracă de tot ce e uman în tine, te destramă ca pe o bluză veche din care la sfârșit mai rămân câteva ațe.
Umilințele prin care deseori sunt nevoite să treacă aceste femei sunt de neînchipuit . Anunțurile sună îmbietor, zugrăvind un scenariu idilic în care singurul lucru pe care trebuie să îl faci este să ții companie unui bătrânel simpatic, să-i așezi masa și uneori, dacă vrei, să mai cumperi câte ceva pentru casă , și toate astea pentru generosul salariu de maximum 1000 euro pe lună. Ba mai mult, ți se oferă „ privilegiul” de a fi cazat în aceeași casă cu stimabilul/a, ca să economisești bani frumoși. Cu alte cuvinte, să zici mulțumesc lui Dumnezeu că te-a „ pălit” așa noroc chior.
Să deschidem totuși ochii! Nu e vorba nici de ținut companie, și nici de bătrânei simpatici ( cei care sunt, reprezintă exact excepția care confirmă regula). În filme, da, poate, în realitate însă, în realitatea lor, exclus.
Oamenii în vârstă, prin definiție, sunt capricioși, mofturoși și teribil de încăpățânați. Boala scoate ce e mai rău din ei la iveală, și asta oriunde, în orice parte a lumii. Nu mai vorbim și de categoria celor care refuză să te trateze ca pe o ființă umană pentru simplul motiv ca nu le ești conațional, și te „ alintă” duios: „ rumena di merda” ( n.r : româncă de c…t).
Mâncarea pe care o prepari nu e niciodată îndeajuns de bună, casa nu e suficient de curată, nu te miști destul de repede, economii la cumparaturi nu știi să faci. Ești un nimic, un zero, un paria al societății lor.
Ziua ta liberă numai liberă nu e, pentru că mereu există ceva last-minute de făcut. Și nu, nu ai voie să îți ceri drepturile pentru că se abat asupra ta atât blestemele lor, cât și ale odraslelor care latră ordine în stânga și-n dreapta.
Unele femei rezistă cu greu, femei care își distrug psihicul și sănătatea, altele se întorc deznădăjduite acasă sau își încearcă norocul în alte familii. Suferințele lor nu ajung acasa prin Western Union, odată cu bruma de bani strânsă cu greu, dar statul se mândrește cu creșterea economiei, cu sumele de bani care intră anual în țară de pe urma sacrificiilor lor. Un stat impotent care în loc să găsească soluții pentru a-și ține proprii oameni în țară, îi condamnă la o viață de mizerie printre străini. Din când în când își manifestă o fățarnică recunoștință, cam tot pe-atunci când e nevoie de voturi. Și cam atât.
Badantele nu sunt simpli companioni. Sunt infirmiere, femei de serviciu, asistente, psihologi, bucătărese, mediatori conflicte, salahori,agenți de livrări și sacul în care cei pentru care muncesc își deșartă tot bagajul emoțional. Sunt eroine care ar trebui respectate, apreciate, nicidecum blamate. Nu veți sti niciodată cam câte dintre ele s-au întors cu depresii, cu tendințe suicidare, sau câte au rămas și fără puterea de a ține o cană cu ceai în mână…de la atâta „ companie”. Habar nu aveți…
sursa .ziarpiatraneamt.ro
