Comentariile zilei
3520

În Biserică nu ne întâmpină îngeri…

Mulţi cred că în Biserică îi vor întâmpina alţi oameni, nu cei din viaţa obişnuită. Însă e greşit să ne închipuim, că trecând pragul Bisericii, vom fi întâmpinaţi de îngeri. În biserică sunt oameni foarte buni, dar şi din cei care nici nu încearcă să lupte cu propria răutate. De fapt, în biserică e la […]

Familia
5071

„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, salvează-l, apără-l şi miluieşte-l”

  Stăteam de vorbă cu o tânără mămica în apropierea unui teren de joacă. La un moment dat băieţelul ei s-a ridicat şi a început să fugă în întâmpinarea unui prieten. Copilul nu şi-a dat seama că traversând terenul, va fi lovit în câteva clipe de scrânciobul metalic. Mama nu mai reuşea să-l ajungă din urmă, […]

Familia
5758

Să privim mai mult în interiorul nostru…

Istoria pe care vreau să v-o relatez nu are drept scop să ridice din nou problema băbuţelor din biserică, chiar dacă de multe ori cuvintele şi observaţiile acestora, sunt foarte greu de acceptat pentru cei care fac primii paşi spre credinţă. Mai degrabă este un îndemn pentru fiecare dintre noi, de a ni privi cât […]

Postul Mare
8037

Cum ar trebui să fie postul pentru copiii

Postul pentru copii trebuie să fie neapărat bine gândit ca acesta să nu se transforme într-un chin continuu şi fără sens, totodată fiind şi lipsit de calităţi educative. Pentru copil este mult mai important ca postul să înceapă printr-o faptă de depăşire proprie. Este necesar să i se dea posibilitatea să se abţină anume de […]

Știri externe
4922

Patriarhul Kiril: care este principalul motiv pentru care oamenii divorţează?

Care este principalul motiv pentru care oamenii divorţează? Cel mai des dispare dragostea, iar în rezultat viața comună devine un chin. Şi atunci de ce dispare dragostea? Doar anume dragostea îi unea, atunci când au decis să formeze o familie, să-şi unească destinele.., a existat acel punct culminant în care părea că viaţa nu mai […]

Sfaturi duhovnicești
25436

Învaţă-mă smerenia…

Trăia o dată o tânără credincioasă şi cu frică de Dumnezeu. Dar deoarece nu avea un duhovnic permanent, a hotărât să meargă din biserică în biserică, sperând că poate în aşa mod îşi va găsi preotul ce îi va fi de ajutor la mântuirea sufletului. Aşa a venit într-o Biserică, unde preotul tocmai citea o […]

Sfaturi duhovnicești
7915

Patimi suflteşti grave – neatenţia, invidia, nemulţumirea

Neatenţia, invidia, nemulţumirea. Ce părere aveţi despte aceste calitaţi, dar mai degrabă patimi ale sufltetului? Şi o altă întrebare: poate fi fericit omul chinuit de invidie, neatenţie, nemulţumire? Desigur că pot exista opinii diferite, dar totuşi fericirea unui asemenea om nu e posibilă. Invidia îl va îndemna privirea omului într-un timp şi loc unde îi […]

Interviuri
3462

Arhim. Augustin (Zaboroşciuc): Dumnezeu nu trebuie să fie un personaj întâmplător în viața noastră, ci o împlinire, un sens și o slujire

Am discuat cu părintele Augustin despre acea slujire neînțeleasă uneori de oameni, care i-a permis să-L descopere pe Dumnezeu şi pe sine, pentru ca să-şi dedice viaţa artei adevărate a acestei vieţi, ARTEI DE A DEVENI OM … – Părinte arhimandrit, unde v-ați născut și ce vă amintiți din anii copilăriei? M-am născut la Elisaveta, Bălti. […]

Sfaturi duhovnicești
7642

Îmi doresc ceea, ce doreşti, Tu, Doamne, pentru mine…

Fiecăruia dintre noi i se întâmplă momente în care credem că este imposibil să trecem peste toate încercările şi suferinţele la care suntem supuşi, că crucea hărăzită nouă este prea grea şi peste puterile noastre. Situaţii, când credem că iată până aici, că mai departe nu poate să fie mai greu, că nu poate Dumnezeu […]

Sfaturi duhovnicești
3763

Ce vor spune oamenii?

Primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la Dumnezeu nu o căutaţi (Ioan 5, 44) Majoritatea oamenilor îşi doresc să pară buni şi demni în ochii altora, îşi doresc ca ceilaţi să aibă o părere bună despre ei, caută aprecierea şi respectul celor din jur. Însă foarte puţini îşi fac griji […]